[1] Doamne, Dumnezeul răzbunărilor, Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te!
[2] Scoală-Te, Judecătorul pămîntului, şi răsplăteşte celor mîndri după faptele lor!
[3] Pînă cînd vor birui cei răi, Doamne, pînă cînd vor birui cei răi?
[4] Ei ţin cuvîntări puternice, vorbesc cu trufie, şi toţi cei ce fac răul se fălesc.
[5] Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne, şi asupresc moştenirea Ta.
[6] Junghie pe văduvă şi pe străin, ucid pe orfani,
[7] şi zic:,,Nu vede Domnul, şi Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!``
[8] Totuş, învăţaţi-vă minte, oameni fără minte! Cînd vă veţi înţelepţi, nebunilor?
[9] Cel ce a sădit urechea, s'ar putea să n'audă? Cel ce a întocmit ochiul, s'ar putea să nu vadă?
[10] Cel ce pedepseşte neamurile, s'ar putea să nu pedepsească, El, care a dat omului pricepere?
[11] Domnul cunoaşte gîndurile omului: ştie că sînt deşerte.
[12] Ferice de omul, pe care -l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care -l înveţi din Legea Ta,
[13] ca să -l linişteşti în zilele nenorocirii, pînă se va săpa groapa celui rău!
[14] Căci Domnul nu lasă pe poporul Său, şi nu-Şi părăseşte moştenirea.
[15] Ci se va face odată judecata după dreptate, şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună.
[16] Cine mă va ajuta împotriva celor răi? Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul?
[17] De n'ar fi Domnul ajutorul meu, cît de curînd ar fi sufletul meu în tăcerea morţii!
[18] Oridecîte ori zic:,,Mi se clatină piciorul!`` bunătatea Ta, Doamne, mă sprijineşte totdeauna.
[19] Cînd gînduri negre se frămîntă cu grămada înlăuntrul meu, mîngîierile Tale îmi înviorează sufletul.
[20] Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei cari pregătesc nenorocirea la adăpostul legii?
[21] Ei se strîng împotriva vieţii celui neprihănit, şi osîndesc sînge nevinovat.
[22] Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stînca mea de adăpost.
[23] El va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici.