[1] (Un psalm. O cîntare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul, şi să mărim Numele Tău, Prea Înalte,
[2] să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea credincioşia Ta,
[3] cu instrumentul cu zece coarde şi cu alăuta, în sunetele arfei.
[4] Căci Tu mă înveşeleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cînt de veselie, cînd văd lucrarea mînilor Tale.
[5] Cît de mari sînt lucrările Tale, Doamne, şi cît de adînci sînt gîndurile Tale!
[6] Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta, şi cel nebun nu ia seama la el.
[7] Dacă cei răi înverzesc ca iarba, şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe vecie.
[8] Dar Tu, Doamne, eşti înalţat în veci de veci!
[9] Căci iată, Doamne, vrăjmaşii Tăi, iată vrăjmaşii Tăi pier: toţi cei ce fac răul sînt risipiţi.
[10] Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, şi m'ai stropit cu untdelemn proaspăt.
[11] Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei, şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de protivnicii mei cei răi.
[12] Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.
[13] Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.
[14] Ei aduc roade şi la bătrîneţă, sînt plini de suc şi verzi,
[15] ca să arate că Domnul este drept, El Stînca mea, în care nu este nelegiuire.