[1] Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!
[2] Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
[3] Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.
[4] Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.
[5] Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
[6] Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
[7] dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,
[8] suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.
[9] Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.
[10] Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.
[11] Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
[12] Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
[13] Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.
[14] Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:
[15] vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.
[16] Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.
[17] În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
[18] munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.
[19] El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.
[20] Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
[21] puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.
[22] Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.
[23] Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.
[24] Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.
[25] Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
[26] Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
[27] Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
[28] Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.
[29] Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.
[30] Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.
[31] În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
[32] El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
[33] Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.
[34] Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
[35] Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!