[1] (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
[2] Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!
[3] Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.
[4] Într'adevăr, nimic nu -i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
[5] N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.
[6] Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care -i înveleşte.
[7] Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.
[8] Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
[9] îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.
[10] Deaceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,
[11] şi zice:,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?``
[12] Aşa sînt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.
[13] Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mînile în nevinovăţie:
[14] căci în fiecare zi sînt lovit, şi în toate dimineţile sînt pedepsit.
[15] Dacă aş zice:,,Vreau să vorbesc ca ei,`` iată că n'aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
[16] M'am gîndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi -a fost truda,
[17] pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.
[18] Da, Tu -i pui în locuri alunecoase, şi -i arunci în prăpăd.
[19] Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic.
[20] Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
[21] Cînd mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
[22] eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
[23] Însă eu sînt totdeauna cu Tine, Tu m'ai apucat de mîna dreaptă;
[24] mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
[25] Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine.
[26] Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire.
[27] Căci iată că ceice se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sînt necredincioşi.
[28] Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.