Skip to content
Opens in a new window

[1] (O cîntare a lui Asaf.) Pentruce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentruce Te mînii pe turma păşunii Tale?

[2] Adu-Ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai cîştigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminţie a moştenirii Tale! Adu-Ţi aminte de muntele Sionului, unde Îţi aveai locuinţa;

[3] îndreaptă-Ţi paşii spre aceste locuri pustiite fără curmare! Vrăjmaşul a pustiit totul în locaşul Tău cel sfînt.

[4] Protivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; şi-au pus semnele lor drept semne.

[5] Parcă erau nişte oameni, cari ridică toporul într'o pădure deasă:

[6] în curînd au sfărîmat toate podoabele săpate, cu lovituri de securi şi ciocane.

[7] Au pus foc sfîntului Tău locaş; au dărîmat şi au pîngărit locuinţa Numelui Tău.

[8] Ei ziceau în inima lor:,,Să -i prăpădim pe toţi!`` Au ars toate locurile sfinte din ţară.

[9] Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este niciun prooroc, şi nu mai este nimeni printre noi, care să ştie pînă cînd...

[10] Pînă cînd, Dumnezeule, va batjocori asupritorul, şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău?

[11] Pentruce Îţi tragi înapoi mîna şi dreapta Ta? Scoate -o din sîn şi nimiceşte -i!

[12] Totuş, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări.

[13] Tu ai despărţit marea cu puterea Ta, ai sfărîmat capetele balaurilor din ape;

[14] ai zdrobit capul Leviatanului, l-ai dat să -l mănince fiarele din pustie.

[15] Ai făcut să ţîşnească izvoare în pîraie, ai uscat rîuri, cari nu seacă.

[16] A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele.

[17] Tu ai statornicit toate hotarele pămîntului, Tu ai rînduit vara şi iarna.

[18] Adu-Ţi aminte, Doamne, că vrăjmaşul Te batjocoreşte, şi un popor nechibzuit huleşte Numele Tău!

[19] Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale, şi nu uita pe vecie viaţa nenorociţilor Tăi!

[20] Ai în vedere legămîntul! Căci locurile dosnice din ţară sînt pline de bîrloage de tîlhari.

[21] Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău!

[22] Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina! Adu-Ţi aminte de ocările, pe cari Ţi le aruncă în fiecare zi cel fără minte!

[23] Nu uita strigătele protivnicilor Tăi, zarva care creşte necurmat a celor ce se ridică împotriva Ta!

Psalmi — Chapters