[1] (O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
[2] Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!
[3] Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici:,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!``
[4] Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
[5] Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş:
[6] înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
[7] Noi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.
[8] Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
[9] Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
[10] Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.
[11] Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
[12] Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
[13] Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
[14] Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
[15] Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea!
[16] Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!
[17] Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!