Skip to content
Opens in a new window

[1] (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului.) Nelegiuirea celui rău zice inimii mele:,,Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.``

[2] Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvîrşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.

[3] Cuvintele gurii lui sînt mincinoase şi înşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înţelepciune şi să facă binele.

[4] În aşternutul lui se gîndeşte la răutate, stă pe o cale care nu este bună, şi nu urăşte răul.

[5] Bunătatea Ta, Doamne, ajunge pînă la ceruri, şi credincioşia Ta pînă la nori.

[6] Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sînt ca Adîncul cel mare. Doamne, Tu sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace!

[7] Cît de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.

[8] Se satură de belşugul Casei Tale, şi -i adăpi din şivoiul desfătărilor Tale.

[9] Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.

[10] Întinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste ceice Te cunosc, şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!

[11] Să nu m'ajungă piciorul celui mîndru, şi să nu mă pună pe fugă mîna celor răi.

[12] Ceice fac fărădelegea au şi început să cadă; sînt răsturnaţi, şi nu pot să se mai scoale.

Psalmi — Chapters