[1] ,,Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!``
[2] Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe cari i -a izbăvit El din mîna vrăjmaşului,
[3] şi pe cari i -a strîns din toate ţările: dela răsărit şi dela apus, dela miazănoapte şi dela mare.
[4] Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui.
[5] Sufereau de foame şi de sete; le tînjea sufletul în ei.
[6] Atunci, în strîmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor;
[7] i -a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într'o cetate de locuit.
[8] O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
[9] Căci el a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de bunătăţi sufletul flămînd.
[10] Cei ce şedeau în întunerec şi umbra morţii, trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,
[11] pentrucă se răsvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentrucă nesocotiseră sfatul Celui Prea Înalt.
[12] El le -a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i -a ajutat.
[13] Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor.
[14] I -a scos din întunerec şi din umbra morţii, şi le -a rupt legăturile.
[15] O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
[16] Căci El a sfărîmat porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier.
[17] Nebunii, prin purtarea lor vinovată, şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.
[18] Sufletul lor se desgustase de orice hrană, şi erau lîngă porţile morţii.
[19] Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor;
[20] a trimes cuvîntul Său şi i -a tămăduit, şi i -a scăpat de groapă.
[21] O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentu minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
[22] Să -I aducă jertfe de mulţămiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
[23] Ceice se pogorîseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari,
[24] aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adîncului.
[25] El a zis, şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.
[26] Se suiau spre ceruri, se pogorau în adînc; sufletul le era perdut în faţa primejdiei.
[27] Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zădarnică le era toată iscusinţa.
[28] Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor.
[29] A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s'au potolit.
[30] Ei s'au bucurat că valurile s'au liniştit, şi Domnul i -a dus în limanul dorit.
[31] O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
[32] Să -L înalţe în adunarea poporului, şi să -L laude în adunarea bătrînilor!
[33] El preface rîurile în pustiu, şi izvoare de apă în pămînt uscat,
[34] ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei.
[35] Tot El preface pustiul în iaz, şi pămîntul uscat în izvoare de ape.
[36] Aşează acolo pe cei flămînzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea;
[37] însămînţează ogoare, sădesc vii, şi -i culeg roadele.
[38] El îi binecuvintează, şi se înmulţesc nespus, şi nu le împuţinează vitele.
[39] Dacă sînt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă,
[40] El varsă dispreţul peste cei mari, şi -i face să pribegească prin pustiuri fără drum,
[41] dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş, şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme.
[42] ,,Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!``
[43] Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri, şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.