[1] (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea Ta, au pîngărit Templul Tău cel sfînt, şi au prefăcut Ierusalimul într'un morman de pietre.
[2] Trupurile neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănînce păsările cerului, şi carnea credincioşilor Tăi au dat -o s'o mănînce fiarele pămîntului.
[3] Ca apa le-au vărsat sîngele, de jur împrejurul Ierusalimului, şi n'a fost nimeni să -i îngroape.
[4] Am ajuns de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rîsul celor ce ne înconjoară.
[5] Pînă cînd, Doamne, Te vei mînia fără încetare, şi va arde mînia Ta ca focul?
[6] Varsă-Ţi mînia peste neamurile, cari nu Te cunosc, şi peste împărăţiile, cari nu cheamă Numele Tău!
[7] Căci au mîncat pe Iacov, şi i-au pustiit locuinţa.
[8] Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iese degrab înainte îndurările Tale! Căci sîntem nenorociţi de tot!
[9] Ajută-ne, Dumnezeul mîntuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne, şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău!
[10] Pentruce să zică neamurile:,,Unde este Dumnezeul lor?`` Să se ştie, înaintea ochilor noştri, printre neamuri, că Tu răzbuni sîngele vărsat al robilor Tăi!
[11] Să ajungă pînă la Tine gemetele prinşilor de război! Scapă, prin braţul Tău cel puternic, pe cei ce pier!
[12] Întoarce vecinilor noştri, de şapte ori în sînul lor, batjocurile, cari Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!
[13] Şi noi, poporul Tău, turma păşunii Tale, Te vom lăuda în veci, şi vom vesti din neam în neam laudele tale.