[1] (O rugăciune a unui nenorocit, cînd este doborît de întristare şi îşi varsă plîngerea înaintea Domnului.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s'ajungă strigătul meu pînă la Tine!
[2] Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, cînd strig! Ascultă-mă degrab!
[3] Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune.
[4] Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; pînă şi pînea uit să mi -o mănînc.
[5] Aşa de mari îmi sînt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.
[6] Seamăn cu pelicanul din pustie, sînt ca o cucuvaie din dărîmături;
[7] nu mai pot dormi, şi sînt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.
[8] În fiecare zi mă bătjocoresc vrăjmaşii mei, şi protivnicii mei jură pe mine în mînia lor.
[9] Mănînc ţărînă în loc de pîne, şi îmi amestec lacrămile cu băutura,
[10] din pricina mîniei şi urgiei Tale; căci Tu m'ai ridicat, şi m'ai aruncat departe.
[11] Zilele mele sînt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.
[12] Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.
[13] Tu Te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărîtă pentru el.
[14] Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărîna lui.
[15] Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pămîntului de slava Ta.
[16] Da, Domnul va zidi iarăş Sionul, şi Se va arăta în slava Sa.
[17] El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu -i nesocoteşte rugăciunea.
[18] Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul, care se va naşte, să laude pe Domnul!
[19] Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pămînt,
[20] ca să audă gemetele prinşilor de război, si să izbăvească pe cei ce sînt pe moarte;
[21] pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim,
[22] cînd se vor strînge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului.
[23] El mi -a frînt puterea în drum, şi mi -a scurtat zilele,
[24] Eu zic:,,Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin vecinic!``
[25] Tu ai întemeiat în vechime pămîntul, şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale.
[26] Ele vor pieri, dar Tu vei rămînea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmînt, şi se vor schimba.
[27] Dar Tu rămîi Acelaş, şi anii Tăi nu se vor sfîrşi.
[28] Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămînţa lor va rămînea înaintea Ta.