[1] (O cîntare de jale a lui David. Cîntată Domnului din pricina cuvintelor Beniamitului Cuş.) Doamne, Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toţi prigonitorii mei şi izbăveşte-mă,
[2] ca să nu mă sfîşie ca un leu, care înghite fără să sară cineva în ajutor.
[3] Doamne, Dumnezeule, dacă am făcut un astfel de rău, dacă este fărădelege pe mînile mele,
[4] dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, şi n'am izbăvit pe cel ce mă asuprea fără temei,
[5] atunci: să mă urmărească vrăjmaşul şi să m'ajungă, să-mi calce viaţa la pămînt, şi slava mea în pulbere să mi -o arunce! (Oprire).
[6] Scoală-Te, Doamne, cu mînia Ta! Scoală-Te împotriva urgiei protivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi, şi rînduieşte o judecată!
[7] Să Te înconjure adunarea popoarelor, şi şezi mai sus decît ea, la înălţime!
[8] Domnul judecă popoarele: fă-mi dreptate Doamne, după neprihănirea şi nevinovăţia mea!
[9] Ah! pune odată capăt răutăţii celor răi, şi întăreşte pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte!
[10] Scutul meu este în Dumnezeu, care mîntuieşte pe cei cu inima curată.
[11] Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mînie în orice vreme.
[12] Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul, şi -l ocheşte,
[13] îndreptă asupra lui săgeţi omorîtoare şi -i aruncă săgeţi arzătoare!
[14] Iată că cel rău pregăteşte răul, zămisleşte fărădelegea, şi naşte înşelăciunea:
[15] face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut -o.
[16] Fărădelegea pe care a urzit -o, se întoarce asupra capului lui, şi silnicia pe care a făcut -o, se pogoară înapoi pe ţeasta capului lui.
[17] Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui, şi voi cînta Numele Domnului, Numele Celui Prea Înalt.