[1] (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe Ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.) Cît de plăcute sînt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!
[2] Sufletul meu suspină şi tînjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!
[3] Pînă şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rîndunica un cuib unde îşi pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
[4] Ferice de ceice locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. -
[5] Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.
[6] Cînd străbat aceştia Valea Plîngerii, o prefac într'un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvîntări.
[7] Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
[8] Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! -(Oprire).
[9] Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!
[10] Căci mai mult face o zi în curţile Tale de cît o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decît să locuiesc în corturile răutăţii!
[11] Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
[12] Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!