[1] (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi! Păzeşte-mă de oamenii asupritori,
[2] cari cugetă lucruri rele în inima lor, şi sînt totdeauna gata să aţîţe războiul!
[3] Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpîrcă. -
[4] Păzeşte-mă, Doamne, de mîinile celui rău! Fereşte-mă de oamenii asupritori, cari se gîndesc să mă doboare!
[5] Nişte îngîmfaţi îmi întind curse şi laţuri, pun reţele dealungul drumului, şi îmi întind capcane. -(Oprire).
[6] Eu zic Domnului:,,Tu eşti Dumnezeul meu! Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele!
[7] Doamne, Dumnezeule, tăria mîntuirii mele, Tu-mi acoperi capul în ziua luptei.``
[8] Nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău, nu lăsa să -i izbutească planurile, ca să nu se fălească! -(Oprire).
[9] Asupra capului celor ce mă înconjoară să cadă nelegiuirea buzelor lor!
[10] Cărbuni aprinşi să cadă peste ei! În foc să fie aruncaţi, în adîncuri, de unde să nu se mai scoale!
[11] Omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pămînt, şi pe omul asupritor, nenorocirea îl paşte şi -l duce la pierzanie.
[12] Ştiu că Domnul face dreptate celui obijduit, dreptate celor lipsiţi.
[13] Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.