Skip to content
Opens in a new window

[1] Lăudaţi pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, în tovărăşia oamenilor fără prihană şi în adunare.

[2] Mari sînt lucrările Domnului, cercetate de toţi ceice le iubesc.

[3] Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui, şi dreptatea Lui ţine în veci.

[4] El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui, Domnul este îndurător şi milostiv.

[5] El a dat hrană celor ce se tem de El; El Îşi aduce pururea aminte de legămîntul Lui.

[6] El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui, căci le -a dat moştenirea neamurilor.

[7] Lucrările mînilor Lui sînt credincioşie şi dreptate; toate poruncile Lui sînt adevărate,

[8] întărite pentru vecinicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire.

[9] A trimes poporului Său izbăvirea, a aşezat legămîntul Său în veci; Numele Lui este sfînt şi înfricoşat.

[10] Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci.

Psalmi — Chapters