[1] (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. O cîntare a lui David.) Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, şi nu Te ascunde de cererile mele!
[2] Ascultă-mă, şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo, şi mă frămînt,
[3] din pricina zarvei vrăjmaşului şi din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine, şi mă urmăresc cu mînie.
[4] Îmi tremură inima în mine, şi mă cuprinde spaima morţii,
[5] mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.
[6] Eu zic:,,O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş sbura, şi aş găsi undeva odihnă!``
[7] Da, aş fugi departe de tot, şi m'aş duce să locuiesc în pustie. -(Oprire).
[8] Aş fugi în grabă la un adăpost de vîntul acesta năpraznic şi de furtuna aceasta.
[9] Nimiceşte -i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă şi certuri;
[10] zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea şi răutatea sînt în sînul ei;
[11] răutatea este în mijlocul ei, şi vicleşugul şi înşelătoria nu lipsesc din pieţele ei.
[12] Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m'aş ascunde dinaintea lui.
[13] Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!
[14] Noi, cari trăiam împreună într'o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!
[15] Să vină moartea peste ei, şi să se pogoare de vii în locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.
[16] Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa.
[17] Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.
[18] Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea, şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sînt împotriva mea!
[19] Dumnezeu va auzi, şi -i va smeri, El, care, din vecinicie, stă pe scaunul Lui de domnie. -(Oprire). Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare, şi nu se tem de Dumnezeu.
[20] Ei pun mîna pe cei ce trăiau în pace cu ei, şi îşi calcă legămîntul.
[21] Gura lor este dulce ca smîntîna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sînt mai alunecoase decît untdelemnul, dar cînd ies ele din gură, sînt nişte săbii.
[22] Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.
[23] Şi Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sînge şi de înşelăciune, nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine!