[1] (Către mai marele cîntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.
[2] În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mînile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mîngîiere.
[3] Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gîndesc adînc în mine, şi mi se mîhneşte duhul. -
[4] Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frămînt, nu pot vorbi.
[5] Mă gîndesc la zilele de demult, la anii de odinioară.
[6] Mă gîndesc la cîntările mele noaptea, cuget adînc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gînduri, şi zic:
[7] ,,Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?
[8] S'a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S'a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?
[9] A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi -a tras El, în mînia Lui, înapoi îndurarea?`` -
[10] Atunci îmi zic:,,Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş``...
[11] Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;
[12] da, mă voi gîndi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.
[13] Dumnezeule, căile Tale sînt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
[14] Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.
[15] Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.
[16] Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat.
[17] Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile.
[18] Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat.
[19] Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele.
[20] Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mîna lui Moise şi Aaron.