[1] Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o,
[2] Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.
[3] Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.
[4] Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.
[5] Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.
[6] Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă.
[7] şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
[8] Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa.
[9] Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.
[10] Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul;
[11] Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit,
[12] Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi,
[13] Să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim,
[14] Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului.
[15] Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.
[16] Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.
[17] Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.