[1] Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
[2] Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.
[3] Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce fala Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
[4] Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
[5] Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
[6] Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
[7] Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
[8] Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
[9] (Un psalm al lui David împotriva lui Goliat.) Binecuvântat este Domnul Dumnezeul meu, Cel ce învaţă mâinile mele la luptă şi degetele mele la război.
[10] Mila mea şi Scăparea mea, Sprijinitorul meu şi Izbăvitorul meu, Apărătorul meu, şi în El am nădăjduit, Cel ce supune pe poporul meu sub mine.
[11] Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului că-l socoteşti pe el?
[12] Omul cu deşertăciunea se aseamănă; zilele lui ca umbra trec.
[13] Doamne, pleacă cerurile şi Te pogoară, atinge-Te de munţi şi fă-i să fumege.
[14] Cu fulger fulgeră-i şi-i risipeşte! Trimite săgeţile Tale şi tulbură-i!
[15] Trimite mâna Ta dintru înălţime; scoate-mă şi mă izbăveşte de ape multe, din mâna străinilor,
[16] A căror gură a grăit deşertăciune şi dreapta lor e dreapta nedreptăţii.
[17] Dumnezeule, cântare nouă Îţi voi cânta ţie; în psaltire cu zece strune Îţi voi cânta ţie,
[18] Celui ce dai mântuire împăraţilor, Celui ce izbăveşti pe David, robul Tău, din robia cea cumplită.
[19] Izbăveşte-mă şi mă scoate din mâna străinilor, a căror gură a grăit deşertăciune şi dreapta lor e dreapta nedreptăţii,
[20] Ai căror fii sunt ca nişte odrasle tinere, crescute în tinereţile lor; fiicele lor înfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templului.
[21] Cămările lor pline, vărsându-se din una în alta. Oile lor cu mulţi miei, umplând drumurile când ies;