Skip to content
Opens in a new window

[1] Iar mila Mea nu o voi depărta de la el, nici nu voi face strâmbătate întru adevărul Meu,

[2] Nici nu voi rupe legământul Meu şi cele ce ies din buzele Mele nu le voi schimba.

[3] O dată m-am jurat pe sfinţenia Mea: Oare, voi minţi pe David?

[4] Seminţia lui în veac va rămâne şi scaunul lui ca soarele înaintea Mea

[5] Şi ca luna întocmită în veac şi martor credincios în cer.

[6] Dar Tu ai lepădat, ai defăimat şi ai aruncat pe unsul Tău.

[7] Stricat-ai legământul robului Tău, batjocorit-ai pe pământ sfinţenia lui.

[8] Doborât-ai toate gardurile lui, făcut-ai întăriturile lui ruină.

[9] Jefuitu-l-au pe el toţi cei ce treceau pe cale, ajuns-a ocară vecinilor săi.

[10] Înălţat-ai dreapta vrăjmaşilor lui, veselit-ai pe toţi duşmanii lui.

[11] Luat-ai puterea sabiei lui şi nu l-ai ajutat în vreme de război.

[12] Nimicit-ai curăţenia lui şi scaunul lui la pământ l-ai doborât.

[13] Micşorat-ai zilele vieţii lui, umplutu-l-ai de ruşine.

[14] Până când, Doamne, Te vei întoarce? Până când se va aprinde ca focul mânia Ta?

[15] Adu-Ţi aminte de mine; oare, în deşert ai zidit pe toţi fiii oamenilor?

[16] Cine este omul ca să trăiască şi să nu vadă moartea şi să-şi izbăvească sufletul său din mâna iadului?

[17] Unde sunt milele Tale cele de demult, Doamne, pe care le-ai jurat lui David, întru adevărul Tău?

[18] Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care o port în sânul lneu, de la multe neamuri.

[19] Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara cu care m-au ocărât vrăjmaşii Tăi, cu care au ocărât paşii unsului Tău.

[20] Binecuvântat este Domnul în veci. Amin. Amin.

[21] (Rugăciunea lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam.

[22] Mai înainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit pământul şi lumea, din veac şi până în veac eşti Tu.

[23] " Nu întoarce pe om întru smerenie, Tu, care ai zis: ""Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor"",

[24] " Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii.

[25] Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece.

[26] Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, se va întări şi se va usca.

[27] Că ne-am sfârşit de urgia Ta şi de mânia Ta ne-am tulburat.

[28] Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greşelile noastre ascunse, la lumina feţei Tale.

[29] Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins.

[30] Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere; că trece viaţa noastră şi ne vom duce.

[31] Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mânia Ta, după temerea de Tine?

[32] Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune.

[33] Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi!

[34] Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre.

[35] Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele.

[36] Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.

[37] Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.

[38] (Un psalm al lui David.) Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.

[39] " Va zice Domnului: ""Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul"".

[40] " Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.

[41] Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.

[42] Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,

[43] De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.

[44] Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

[45] Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

[46] Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.

[47] Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.

[48] Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.

[49] Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.

[50] Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.

[51] " ""Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.

[52] " Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.

[53] " Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea"".

[54] " (Un psalm pentru ziua sâmbetei.) Bine este a lăuda pe Domnul şi a cânta numele Tău, Preaînalte,

[55] A vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea,

[56] În psaltire cu zece strune, cu cântece din alăută.

[57] Că m-ai veselit, Doamne, întru făpturile Tale şi întru lucrurile mâinilor Tale mă voi bucura.

[58] Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, adânci cu totul sunt gândurile Tale!

[59] Bărbatul nepriceput nu va cunoaşte şi cel neînţelegător nu va înţelege acestea,

[60] Când răsar păcătoşii ca iarba şi se ivesc toţi cei ce fac fărădelegea,

[61] Ca să piară în veacul veacului. Iar Tu, Preaînalt eşti în veac, Doamne.

[62] Că iată vrăjmaşii Tăi, Doamne, vor pieri şi se vor risipi toţi cei ce lucrează fărădelegea.

[63] şi se va înălţa puterea mea ca a inorogului şi bătrâneţile mele unse din belşug.

[64] Şi a privit ochiul meu către vrăjmaşii mei şi pe cei vicleni, ce se ridică împotriva mea, îi va auzi urechea mea.

[65] Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul cel din Liban se va înmulţi.

[66] Răsădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru vor înflori.

[67] Încă întru bătrâneţe unse se vor înmulţi şi bine vieţuind vor fi, ca să vestească:

[68] Drept este Domnul Dumnezeul nostru şi nu este nedreptate întru Dânsul.

[69] (O cântare de laudă a lui David. Pentru ziua dinaintea sâmbetei, când s-a locuit pământul.) Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins, pentru că a întărit lumea care nu se va clinti.

[70] Gata este scaunul Tău de atunci, din veac eşti Tu.

[71] Ridicat-au râurile, Doamne, ridicat-au râurile glasurile lor,

[72] Ridicat-au râurile valurile lor; dar mai mult decât glasul apelor clocotitoare, mai mult decât zbuciumul neasemuit al mării, minunat este, întru cele înalte, Domnul.

Psalmi — Chapters