Skip to content
Opens in a new window

[1] Ei se încred în puterea lor şi cu mulţimea bogăţiei lor se laudă.

[2] Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare,

[3] Că răscumpărarea sufletului e prea scumpă şi niciodată nu se va putea face,

[4] Ca să rămână cineva pe totdeauna viu şi să nu vadă niciodată moartea.

[5] Fiecare vede că înţelepţii mor, cum mor şi cei neînţelepţi şi nebunii, şi lasă altora bogăţia lor.

[6] Mormântul lor va fi casa lor în veac, locaşurile lor din neam în neam, deşi numit-au cu numele lor pământurile lor.

[7] Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.

[8] Această cale le este sminteală lor şi celor ce vor găsi de bune spusele lor.

[9] Ca nişte oi în iad sunt puşi, moartea îi va paşte pe ei. Şi-i vor stăpâni pe ei cei drepţi şi ajutorul ce-l nădăjduiau din slava lor, se va învechi în iad.

[10] Dar Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului, când mă va apuca.

[11] Să nu te temi când se îmbogăţeşte omul şi când se înmulţeşte slava casei lui.

[12] Că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui.

[13] Chiar dacă sufletul lui se va binecuvânta în viaţa lui şi te va lăuda când îi vei face bine,

[14] Totuşi intra-va până la neamul părinţilor lui şi în veac nu va vedea lumină.

Psalmi — Chapters