[1] Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică; pe cel rău, care se depărta de mine, nu l-am cunoscut.
[2] Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit. Cu cel mândru cu ochiul şi nesăţios cu inima, cu acela n-am mâncat.
[3] Ochii mei sunt peste credincioşii pământului, ca să şadă ei împreună cu mine. Cel ce umbla pe cale fără prihană, acela îmi slujea.
[4] Nu va locui în casa mea cel mândru; cel ce grăieşte nedreptăţi nu va sta înaintea ochilor mei.
[5] În dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului, ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea.
[6] (Rugăciunea unui sărac mâhnit, care-şi îndreptează înaintea Domnului ruga sa.) Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!
[7] Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta! În orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!
[8] Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.
[9] Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.
[10] De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.
[11] Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.
[12] Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
[13] Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.