[1] Că cei ce-L binecuvântează pe El vor moşteni pământul, iar cei ce-L blesteamă pe El, de tot vor pieri.
[2] De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte.
[3] Când va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui.
[4] Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine;
[5] Toată ziua dreptul miluieşte şi împrumută şi seminţia lui binecuvântată va fi.
[6] Fereşte-te de rău şi fă binele şi vei trăi în veacul veacului.
[7] Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; în veac vor fi păziţi. Iar cei fără de lege vor fi izgoniţi şi seminţia necredincioşilor va fi stârpită.
[8] Iar drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el.
[9] Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată.
[10] Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui.
[11] Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el;
[12] Iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în mâinile lui, nici nu-l va osândi, când se va judeca cu el.
[13] Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va învăţa pe tine ca să moşteneşti pământul; când vor pieri păcătoşii vei vedea.
[14] Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului.
[15] Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui.