[1] Ajutorul meu eşti, Ţie-Ţi voi cânta, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti, Dumnezeul meu, mila mea.
[2] (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreţilor. Pentru cei ce se vor schimba, spre învăţătură. Când a ars Mesopotamia Siriei şi Sova Siriei şi s-a întors Iacob şi a bătut pe Edom în Valea Sării, douăsprezece mii.) Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai şi Te-ai milostivit spre noi.
[3] Cutremurat-ai pământul şi l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat.
[4] Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei.
[5] Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la faţa arcului;
[6] Ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi.
[7] " Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: ""Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi valea Sucot o voi măsura.
[8] " Al Meu este Galaadul şi al Meu este Manase şi Efraim, tăria capului Meu,
[9] " Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele. Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus"".
[10] " Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până la Idumeea?
[11] Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi Dumnezeule, cu oştirile noastre?
[12] Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la om.