[1] Elifaz din Teman a luat cuvîntul şi a zis:
[2] ,,Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
[3] De multeori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mînile slăbite.
[4] Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau, şi ai întărit genunchii cari se îndoiau.
[5] Şi acum, cînd este vorba de tine, eşti slab! Acum, cînd eşti atins tu, te turburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?
[6] Nădejdea ta, nu -i neprihănirea ta?
[7] Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a perit? Cari oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?
[8] După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi samănă nelegiuirea îi seceră roadele!
[9] Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vîntul mîniei Lui.
[10] Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sînt zdrobiţi!
[11] Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.
[12] Un cuvînt s'a furişat pînă la mine, şi urechea mea i -a prins sunetele uşoare.
[13] În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc,
[14] m'a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremut.
[15] Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s'a sbîrlit ca ariciul...
[16] Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:
[17] ,,Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l -a făcut?
[18] Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,
[19] cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, cari îşi trag obîrşia din ţărînă, şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!
[20] De dimineaţă pînă seara sînt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ţine seama de ei.
[21] Li se taie firul vieţii: mor, şi tot n'au căpătat înţelepciunea!