[1] Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.
[2] Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
[3] Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
[4] Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.
[5] Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.
[6] M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!
[7] Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.
[8] Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
[9] Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.
[10] Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.
[11] Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...
[12] Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!
[13] Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;
[14] cînd strig gropii:,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor:,Voi sînteţi mama şi sora mea!`
[15] Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
[16] Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``