[1] Elihu a urmat şi a zis:
[2] ,,Aşteaptă puţin, şi voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.
[3] Îmi voi lua temeiurile de departe, şi voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
[4] Fii încredinţat, cuvîntările mele nu sînt minciuni, ci ai a face cu un om cu simţăminte curate.
[5] Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; şi este puternic prin tăria priceperii Lui.
[6] El nu lasă pe cel rău să trăiască, şi face dreptate celui nenorocit.
[7] Nu-Şi întoarce ochii de asupra celor fără prihană, şi -i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşează pentru totdeauna ca să domnească.
[8] Se întîmplă să cadă în lanţuri, şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?
[9] Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mîndria lor.
[10] Îi înştiinţează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă dela nelegiuire.
[11] Dacă ascultă şi se supun, îşi sfîrşesc zilele în fericire, şi anii în bucurie.
[12] Dacă n'ascultă, pier ucişi de sabie, mor în orbirea lor.
[13] Nelegiuiţii se mînie, nu strigă către Dumnezeu cînd îi înlănţuie;
[14] îşi pierd viaţa în tinereţă, mor ca cei desfrînaţi.
[15] Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează.
[16] Şi pe tine te va scoate din strîmtoare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, şi masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
[17] Dar dacă-ţi aperi pricina ca un nelegiuit, pedeapsa este nedeslipită de pricina ta.
[18] Supărarea să nu te împingă la batjocură, şi mărimea preţului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
[19] Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz, şi chiar toate puterile pe cari le-ai putea desfăşura?
[20] Nu suspina după noapte, care ia popoarele din locul lor.
[21] Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău.
[22] Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?
[23] Cine Îi cere socoteală de căile Lui, şi cine îndrăzneşte să -I spună:,,Faci rău?``
[24] Nu uita să lauzi faptele Lui, pe cari toţi oamenii trebuie să le mărească!
[25] Orice om le priveşte, fiecare muritor le vede de departe.
[26] Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu -L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l -a pătruns.
[27] Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia,
[28] pe care norii o strecoară, şi o picură peste mulţimea oamenilor.
[29] Şi cine poate pricepe ruperea norului, şi bubuitul cortului Său?
[30] Iată, El Îşi întinde lumina în jurul Lui, şi acoperă adîncimile mării.
[31] Prin aceste mijloace, El judecă popoarele, şi dă belşug de hrană.
[32] Ia fulgerul în mînă, şi -l aruncă asupra protivnicilor Lui.
[33] Dă de veste că e de faţă printr'unbubuit, şi pînă şi turmele Îi simt apropierea.