[1] Iov a luat cuvîntul şi a zis:
[2] ,,Pînă cînd îmi veţi întrista sufletul, şi mă veţi zdrobi cu cuvîntările voastre?
[3] Iată că de zece ori m'aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
[4] Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sînt răspunzător de aceasta.
[5] Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sînt vinovat?
[6] Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte, şi mă înveleşte cu laţul Lui.
[7] Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!
[8] Mi -a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspîndit întunerec pe cărările mele.
[9] M'a despoiat de slava mea, mi -a luat cununa de pe cap,
[10] m'a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi -a smuls nădejdea ca pe un copac.
[11] S'a aprins de mînie împotriva mea, S'a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
[12] Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum pînă la mine, şi au tăbărît în jurul cortului meu.
[13] A depărtat pe fraţii mei dela mine, şi prietenii mei s'au înstrăinat de mine.
[14] Rudele mele m'au părăsit, şi cei mai deaproape ai mei m'au uitat.
[15] Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sînt un necunoscut.
[16] Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.
[17] Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
[18] Pînă şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
[19] Aceia în cari mă încredeam mă urăsc, aceia pe cari îi iubeam s'au întors împotriva mea.
[20] Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi -a mai rămas decît pielea de pe dinţi.
[21] Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mîna lui Dumnezeu m'a lovit.
[22] Dece mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
[23] Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într'o carte;
[24] aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stîncă pe vecie...
[25] Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt.
[26] Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuş pe Dumnezeu.
[27] Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tînjeşte de dorul acesta înlăuntrul meu.
[28] Atunci veţi zice:,Pentruce -l urmăream noi?` Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
[29] Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sînt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.``