[1] După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
[2] A luat cuvîntul şi a zis:
[3] ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
[4] Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
[5] S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
[6] Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
[7] Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
[8] Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
[9] să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
[10] Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
[11] Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
[12] Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
[13] Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni
[14] cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,
[15] cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
[16] Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!
[17] Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
[18] Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
[19] cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
[20] Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
[21] cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
[22] cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -
[23] Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?
[24] Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
[25] De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!
[26] N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``