[1] Se culcă bogat, dar nu se mai culcă a doua oară; deschide ochii şi nu mai este.
[2] Spaimele l-au ajuns ziua în amiaza mare; în puterea nopţii, un vârtej l-a smuls.
[3] Vântul de la răsărit l-a spulberat şi se duce; din locul de unde era îl spulberă.
[4] Dumnezeu îl împovărează fără milă şi înaintea mâinii care îl pedepseşte el caută să fugă.
[5] Oamenii bat din mâini la priveliştea aceasta şi cu fluierături îl alungă de peste tot.
[6] Argintul are zăcămintele lui de obârşie şi aurul are locul lui de unde-l scoţi şi-l lămureşti.
[7] Din pământ scoatem fierul şi din stânca topită scoatem arama.
[8] Omul a pus hotare întunericului şi cercetează până în cele mai depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră şi în beznă.
[9] Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra şi departe de oameni; scormonitorii se spânzură pe funii şi se clatină încoace şi în colo.
[10] Şi deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt este răvăşit ca de foc.
[11] Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur,
[12] Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă şi pe care ochiul vulturului nu şi le-a însemnat.
[13] Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu s-a strecurat pe aici.
[14] Dar omul a ajuns cu mâna lui la aceste stânci de cremene şi munţii i-a răsturnat din temelie.
[15] El a săpat şanţuri în stânci şi nimic de preţ nu scapă privirii lui.
[16] El a răscolit izvoarele apelor şi tot ce era în adâncime a scos afară la lumină.
[17] Dar înţelepciunea de unde izvorăşte ea şi care este locul de obârşie al priceperii?
[18] Pământeanul nu cunoaşte calea către ea, căci ea nu se găseşte pe meleagurile celor vii.
[19] Adâncul a grăit: Ea nu se află în sânul meu! Şi marea a spus la fel: Ea nu este la mine!
[20] Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur şi argintul nu-l cântăreşti ca s-o plăteşti.
[21] Ea nu poate să fie preţuită nici cu aurul Ofirului, nici cu preţioasa cornalină, nici cu pietre de safir!