[1] " O, dacă aş şti unde să-L găsesc! Dacă aş putea să ajung la palatul Lui!
[2] Atunci aş dezvălui înaintea Lui pricina mea şi aş umple gura mea cu învinuiri.
[3] Aş şti atunci cuvintele cu care mi-ar răspunde şi aş înţelege rostul spuselor Lui.
[4] Şi-ar dezlănţui El oare toată puterea în cearta Lui cu mine? Nu, El ar sta şi m-ar asculta.
[5] El ar lua aminte la omul drept care vorbeşte în fala Lui şi astfel aş fi iertat pe vecie de Judecătorul meu.
[6] Căci iată, dacă o iau spre răsărit, El nu este acolo; dacă o iau spre apus, nu-L zăresc!
[7] L-am căutat spre miazănoapte şi n-am dat de El, m-am întors către miazăzi şi nici aici nu L-am văzut!
[8] Dar El cunoaşte şi umbletul meu şi starea mea pe loc şi dacă ar fi să mă treacă prin cuptor de foc, voi ieşi din cuptor curat ca aurul.
[9] M-am ţinut cu pasul meu după pasul Lui, am păzit calea Lui şi nu m-am abătut din ea.
[10] De la porunca buzelor Sale nu m-am depărtat, la sânul meu am ţinut ascunse cuvintele gurii Sale.
[11] Dar hotărârea Lui este luată şi cine-L va împiedica? Căci ceea ce sufletul Său a poftit, aceea va şi face.
[12] Fiindcă El aduce la îndeplinire hotărârea Sa şi alte foarte multe lucruri la fel, care sunt în gândul Său.
[13] Iată pentru ce sunt înspăimântat în faţa Lui. Mă gândesc şi mi-e teamă de El.
[14] Dumnezeu a slăbit inima mea şi Cel Atotputernic m-a îngrozit.
[15] Şi n-am tăcut din pricina întunericului şi din pricina nopţii care a învăluit faţa mea.
[16] De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse şi cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător?
[17] Viclenii mută hotarele ţarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot.
[18] Duc la ei acasă asinul copiilor orfani şi iau zălog boul văduvei.
[19] Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din ţară, iar pe toţi nenorociţii din ţară îi silesc să se ascundă.
[20] Aceştia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiş să-şi caute de mâncare şi, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru copii.
[21] Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului;