[1] " Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porţile mele le deschideam călătorului.
[2] Acoperit-am eu, ca lumea cealaltă, păcatele mele, ascunzând, în sânul meu, greşeala făptuită,
[3] Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetăţii şi mă înspăimânta dispreţul cetăţenilor şi atunci rămâneam fără glas şi nu mai mă arătam în poartă?
[4] O, cine, îmi va da pe cineva care să mă asculte? Iată aici iscălitura mea! Cel Atotputernic să-mi răspundă! Iar învinuirea scrisă de potrivnicii mei,
[5] Voi purta-o pe umărul meu, voi înnoda-o în jurul capului meu, ca o cunună.
[6] Îi voi da socoteală de toţi paşii mei, ca un principe mă voi înfăţişa înaintea Lui.
[7] Nu cumva ogoarele mele cer răzbunare împotriva mea şi brazdele lor sunt prididite de lacrimi?
[8] Nu cumva m-am înfruptat din roadele lor şi n-am plătit şi am făcut pe vechii lor stăpâni să se plângă de mine?
[9] " Dacă ar fi aşa, atunci să crească pe ele pălămidă în loc de grâu şi neghină în loc de orz!"" Aici cuvintele lui Iov se termină.
[10] " Astfel, aceşti trei bărbaţi nu mai răspunseră nimic lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.
[11] Atunci se aprinse de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. Şi mânia lui se aprinse împotriva lui Iov, fiindcă el pretindea că este drept înaintea lui Dumnezeu,
[12] Şi iarăşi se aprinse mânia lui împotriva celor trei prieteni ai lui Iov, fiindcă ei nu găseau nici un răspuns şi totuşi osândeau pe Iov.
[13] Elihu însă aşteptase pe când ei vorbeau cu Iov, fiindcă ei erau mai în vârstă decât Elihu.
[14] Dar când a văzut el că nu mai este nici un răspuns în gura celor trei oameni, atunci s-a aprins mânia lui.
[15] " Şi aşa Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a început a vorbi şi a zis: ""Eu sunt tânăr şi voi sunteţi bătrâni, de aceea m-am sfiit şi m-am temut să vă dau pe faţă gândul meu.
[16] " Mi-am zis: vârsta trebuie să vorbească şi mulţimea anilor să ne înveţe înţelepciunea.
[17] Dar duhul din om şi suflarea Celui Atotputernic dau priceperea.
[18] Nu cei bătrâni sunt înţelepţi şi nici moşnegii nu sunt cei ce înţeleg totdeauna dreptatea.
[19] Drept aceea am zis: Luaţi aminte la mine, voi arăta şi eu ce ştiu.
[20] Iată că am aşteptat cuvintele voastre, am stat cu urechea aţintită la judecăţile voastre, pe când voi vă căutaţi ce aveaţi de spus.
[21] Am stat cu ochii aţintiţi asupra voastră şi iată că nici unul n-a convins pe Iov, nici unul n-a răsturnat cuvintele lui;
[22] De aceea să nu ziceţi: Noi am găsit înţelepciunea şi Dumnezeu ne dă învăţătura, iar nu un om.
[23] Astfel, nu voi pune înainte nişte cuvinte ca acestea şi nu-i voi răspunde cu temeiurile voastre.
[24] Ei au fost opăriţi, n-au mai răspuns nimic, cuvintele le-au fugit din gură
[25] Şi eu am aşteptat! Dar pentru că ei nu mai vorbesc, fiindcă au stat pe loc şi nu mai răspund,