Skip to content
Opens in a new window

[1] Acum, când eu vorbesc, cine-I dă de veste ce zic eu? Când a vorbit cineva ceva, El o ştie fiindcă I-a Spus altul?

[2] Oamenii nu pot să privească prealuminosul soare, care străluceşte pe cer, acum după ce vântul a împrăştiat norii.

[3] Acum lumină biruitoare se revarsă din norii de la miazănoapte şi măreţia Domnului robeşte şi cutremură inima.

[4] Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră. El este atotînalt în putere şi bogat în judecată şi nu calcă niciodată dreptatea în picioare.

[5] " Pentru aceea oamenii se tem de El şi I se închină; El însă nu-şi pogoară privirile asupra nici unuia dintre cei ce se cred pe sine înţelepţi"".

[6] " Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei, şi i-a zis:

[7] " ""Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înţelepciune?

[8] " Încinge-ţi deci coapsele ca un viteaz şi Eu te voi întreba şi tu Îmi vei da lămuriri!

[9] Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui.

[10] Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

[11] În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului,

[12] Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

[13] Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii,

[14] Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept scutece,

[15] Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu şi i-am pus porţi şi zăvoare

[16] Şi am zis: Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale?

[17] Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viaţa ta, şi i-ai arătat aurorei care este locul ei,

[18] Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ?

[19] În revărsatul zorilor, pământul se face roşu ca roşiile peceţi şi ia culori ca de veşmânt.

[20] Cei răi rămân fără noaptea (prielnică lor) şi braţul ridicat este frânt.

[21] Ai fost tu până la izvoarele mării sau te-ai plimbat pe fundul prăpastiei?

[22] Ţi s-au arătat oare porţile morţii şi porţile umbrei le-ai văzut?

[23] Ai cugetat oare la întinderea pământului? Spune, ştii toate acestea?

[24] Care drum duce la palatul luminii şi care este locul întunericului,

[25] Ca să ştii să-l călăuzeşti în cuprinsul lui şi să poţi să nimereşti potecile care duc la el acasă?

[26] Tu ştii bine, căci atunci erai născut şi numărul zilelor tale e foarte mare.

[27] Ai ajuns tu la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,

[28] Pe care le ţin deoparte pentru vremuri de strâmtorare, pentru zilele de bătălie şi de război?

[29] Unde se risipesc aburii şi se răspândeşte pe pământ vântul de la răsărit?

Iov — Chapters