Skip to content
Opens in a new window

[1] Tot aşa şi pe tine te va scoate din strânsoarea durerii, ca să te pună la loc larg, unde nu mai este nici o stinghereală şi unde masa ta va fi încărcată cu mâncări grase şi alese.

[2] Dacă tu ai fost pedepsit cu străşnicie, ca un nelegiuit, tu scoate din pedeapsă puterea dreptăţii;

[3] Certarea Lui să nu te împingă la mânie împotriva Lui şi mulţimea bătăii să nu te scoată din calea cugetului drept.

[4] Era oare să pună Dumnezeu vreun preţ pe bogăţiile tale? Nu! Nici pe aur, nici pe toate mijloacele puterii pământeşti.

[5] Nu pofti noaptea (depărtării de Dumnezeu), căci în ea, popoare întregi au fost smulse din locul lor.

[6] Ia seama, nu te duce la nedreptate, căci ea este adevărata cauză a suferinţei.

[7] Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate să înveţe ca El?

[8] " Cine I-a dat învăţătură cum să se poarte? Şi cine poate să-I spună: ""Aceasta ai făcut-o rău?""

[9] " Adu-ţi aminte şi preamăreşte opera Lui, pe care o cântă, în laudele lor, oamenii;

[10] Orice om o priveşte, măcar că o îmbrăţişează cu ochiul, numai de departe.

[11] Cât este de mare Dumnezeu! Dar noi nu putem să-L înţelegem şi numărul anilor Săi nu se poate socoti.

[12] El atrage picăturile de apă, El le preface în aburi şi dă ploaia.

[13] Iar norii o trec prin sita lor şi o varsă picături peste mulţimile omeneşti.

[14] Cine poate să priceapă cum se desfăşoară norii şi cum bubuie tunetul în cortul lui?

[15] Iată că El a rostogolit aburii Săi şi a acoperit adâncimile mării.

[16] Prin el Domnul hrăneşte popoarele şi le dă belşug de mâncare.

Iov — Chapters