[1] Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului;
[2] Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
[3] Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!
[4] (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreţilor, pentru cele ascunse ale fiului.) Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
[5] Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.
[6] Când se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta!
[7] Că ai făcut judecata mea şi dreptatea mea; şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.
[8] Certat-ai neamurile şi au pierit nelegiuiţii; stins-ai numele lor în veac şi în veacul veacului.
[9] Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet.
[10] Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată
[11] Şi El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.
[12] Şi a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri.
[13] Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!
[14] Cântaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion, vestiţi între neamuri faptele Lui.
[15] Că Cel ce răzbună sângele lor şi-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor.
[16] Miluieşte-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmaşii mei, Cel ce mă înalţi din porţile morţii,
[17] Ca să vestesc toate laudele Tale, în porţile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta!
[18] Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
[19] Se cunoaşte Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.
[20] Să se întoarcă păcătoşii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
[21] Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri.
[22] Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta!
[23] Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.
[24] Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?
[25] Când se mândreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.
[26] Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează.
[27] Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulţimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui.
[28] Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecăţile Tale de la faţa lui, peste toţi vrăjmaşii lui va stăpâni.
[29] Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi.
[30] Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere.
[31] Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.
[32] Pândeşte din ascunziş, ca leul din culcuşul său; pândeşte ca să apuce pe sărac, pândeşte pe sărac ca să-l tragă la el.
[33] În lanţul lui îl va smeri; se va pleca şi va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci.