Skip to content
Opens in a new window

[1] Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului;

[2] Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.

[3] Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!

[4] (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreţilor, pentru cele ascunse ale fiului.) Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.

[5] Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.

[6] Când se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta!

[7] Că ai făcut judecata mea şi dreptatea mea; şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.

[8] Certat-ai neamurile şi au pierit nelegiuiţii; stins-ai numele lor în veac şi în veacul veacului.

[9] Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet.

[10] Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată

[11] Şi El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.

[12] Şi a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri.

[13] Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!

[14] Cântaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion, vestiţi între neamuri faptele Lui.

[15] Că Cel ce răzbună sângele lor şi-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor.

[16] Miluieşte-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmaşii mei, Cel ce mă înalţi din porţile morţii,

[17] Ca să vestesc toate laudele Tale, în porţile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta!

[18] Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.

[19] Se cunoaşte Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.

[20] Să se întoarcă păcătoşii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.

[21] Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri.

[22] Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta!

[23] Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.

[24] Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?

[25] Când se mândreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.

[26] Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează.

[27] Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulţimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui.

[28] Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecăţile Tale de la faţa lui, peste toţi vrăjmaşii lui va stăpâni.

[29] Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi.

[30] Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere.

[31] Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.

[32] Pândeşte din ascunziş, ca leul din culcuşul său; pândeşte ca să apuce pe sărac, pândeşte pe sărac ca să-l tragă la el.

[33] În lanţul lui îl va smeri; se va pleca şi va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci.

Iov — Chapters