[1] Voi zice şi eu ceva din partea mea, voi arăta şi eu ştiinţa mea,
[2] Căci sunt plin de cuvinte până în gât şi duhul meu lăuntric îmi dă zor.
[3] Iată că cugetul meu în mine este ca un vin care n-are pe unde să răsufle, ca un vin care sparge nişte burdufuri noi.
[4] Voi vorbi deci ca să mă uşurez, voi deschide gura mea şi nu-l voi lăsa pe Iov fără răspuns.
[5] Nu voi lua partea nimănui şi nu voi măguli pe nimeni,
[6] Căci nu mă pricep să linguşesc, altfel într-o clipeală m-ar smulge Ziditorul meu.
[7] Drept aceea, Iov, te rog, ascultă cuvintele mele şi ia aminte la toate cuvintele mele.
[8] Iată că am deschis gura mea şi limba mea grăieşte.
[9] Inima mea va scoate la iveală cuvinte de învăţătură, buzele mele se vor rosti cu limpezime,
[10] Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieţii mele.
[11] Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina înaintea mea, fii tare!
[12] Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine şi eu ca şi tine am fost frământat din lut,
[13] De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu atârne greu asupra ta.
[14] Tu ai spus în auzul meu şi eu am auzit rostul vorbelor tale spunând aşa:
[15] " ""Eu sunt curat şi fără nici o vină, eu sunt fără prihană şi n-am nici o greşeală;
[16] " Dar iată că Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea şi mă socoteşte ca un vrăjmaş al Lui.
[17] " El pune picioarele mele în butuci şi pândeşte toţi paşii mei!""
[18] " Dar aici îţi voi răspunde că tu n-ai dreptate, fiindcă Dumnezeu este mai mare decât omul.
[19] De ce grăieşti împotriva Lui, fiindcă El nu dă nimănui socoteală de toate câte face?
[20] Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte.
[21] Şi anume, El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când somnul se lasă peste oameni şi când ei dorm în aşternutul lor.
[22] Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările Sale.
[23] Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie
[24] Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului;
[25] De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt.
[26] Pofta lui este dezgustată de mâncare şi inima lui nu mai pofteşte nici cele mai bune bucate.
[27] Carnea după el se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele.
[28] Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor.