[1] Tu Te-ai făcut asupritorul meu şi cu toată puterea braţului Tău mă prigoneşti.
[2] Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi mă nimiceşti cu iureşul furtunii.
[3] Ştiu foarte bine că Tu mă duci spre moarte şi la locul de întâlnire al tuturor muritorilor.
[4] Totuşi împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui.
[5] N-am plâns oare şi eu împreună cu cel care-şi ducea viaţa greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?
[6] Mă aşteptam la fericire şi iată că a venit nenorocirea; aşteptam lumina şi a venit întunericul.
[7] Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte.
[8] Am umblat înnegrit la faţă, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare şi am strigat.
[9] Am ajuns frate cu şacalii, am ajuns tovarăş cu struţii.
[10] Pielea s-a făcut pe mine neagră şi oasele mele sunt arse de friguri.
[11] Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii şi flautul meu glasul bocitoarelor.
[12] Făcusem legământ cu ochii mei şi asupra unei fecioare nu-i ridicam.
[13] Şi care este partea pe care Dumnezeu o trimite din ceruri şi ce câştig hărăzeşte, din înălţime, Cel Atotputernic?
[14] Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept şi nenorocirea pentru făptuitorii fărădelegii?
[15] Nu vede, oare, Dumnezeu căile mele şi nu numără El toţi paşii mei?
[16] Umblat-am oare întru minciună şi picioarele mele au zorit spre înşelăciune?
[17] Să mă cântărească în cumpăna dreptăţii şi Dumnezeu să cunoască neprihănirea mea.
[18] Dacă paşii mei s-au abătut de la calea cea dreaptă şi inima mea a fost târâtă de ochii mei, iar de mâinile mele s-a lipit vreo murdărie,
[19] Atunci altul să mănânce ceea ce eu semăn şi vlăstarii mei să fie scoşi din rădăcină!
[20] Dacă inima mea a fost amăgită de vreo femeie şi am stat de pândă la uşa aproapelui meu,
[21] Atunci nevasta mea să învârtească la râşniţă pentru altul şi alţii să aibă parte de ea.
[22] Căci aceasta ar fi o urâciune, o nelegiuire vrednică de pedeapsa judecătorilor,