[1] Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna!
[2] Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi.
[3] Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale.
[4] Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat.
[5] Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude.
[6] Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.
[7] " Dacă este vreun lucru despre care să se spună: ""Iată ceva nou!"" aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.
[8] " Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor.
[9] Eu Ecclesiastul am fost regele lui Israel în Ierusalim.
[10] Şi m-am sârguit în inima mea să cercetez şi să iau aminte cu înţelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el.
[11] M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
[12] Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se poate număra.
[13] Grăit-am în inima mea: Cu adevărat am adunat şi am strâns înţelepciune - mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim căci inima mea a avut cu belşug înţelepciune şi ştiind.
[14] Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este vânare de vânt,
[15] Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa.
[16] " Grăiam inimii mele: ""Vino să te ispitesc cu veselia şi să te fac să guşti plăcerea!"" Şi iată că şi aceasta este deşertăciune.
[17] "" ""E nebunie!"" am zis despre râs. Şi despre veselie: ""La ce poate să folosească!""
[18] " Am cugetat apoi în inima mea, să desfătez trupul meu cu vin - pe când cugetul meu umbla după înţelepciune şi cerceta nebunia - până ce voi vedea ceea ce este bun pentru fiii oamenilor să facă sub cer în vremea vieţii lor.
[19] Am început lucrări mari: am zidit case, am sădit vii,
[20] Am făcut grădini şi parcuri şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori;
[21] Mi-am făcut iazuri, ca să pot uda din ele o dumbravă unde creşteau copacii;
[22] Am cumpărat robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă, asemenea şi turme de vite, şi oi fără de număr, mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim.
[23] Am strâns aur şi argint şi număr mare de regi şi de satrapi; am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor anului mi-am agonisit: o prinţesă şi alte prinţese.
[24] Am fost mare şi am întrecut pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim şi înţelepciunea a rămas cu mine.
[25] Şi tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi n-am oprit inima mea de la nici o veselie, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată munca mea.
[26] Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc şi iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare.
[27] Şi mi-am întors privirea să văd înţelepciunea, nebunia şi prostia. Căci ce poate să facă un om de rând peste ceea ce a făcut un rege?
[28] Atunci m-am încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului.