[1] Chemându-i pe cei doisprezece, le-a dat putere şi autoritate asupra tuturor demonilor şi să vindece toate bolile.
[2] I-a trimis să vestească Împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece.
[3] Le-a spus: „Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine.
[4] În casa în care intraţi, să rămâneţi acolo până veţi pleca.
[5] Şi unde nu vă vor primi, ieşiţi din cetatea aceea şi scuturaţi-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor.”
[6] Iar ei, plecând, mergeau prin sate, ducând vestea cea bună şi vindecând pretutindeni.
[7] A auzit şi Irod tetrarhul toate cele întâmplate şi era nedumerit pentru că unii spuneau că Ioan s-a sculat din morţi,
[8] alţii că s-a arătat Ilie, iar alţii că a înviat un profet dintre cei vechi.
[9] Irod a spus: „Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Atunci cine este acesta despre care aud asemenea lucruri?” Şi căuta să-l vadă.
[10] După ce s-au întors, apostolii i-au povestit câte făcuseră. Şi, luându-i cu El, deoparte, a plecat într-o cetate numită Betsaida.
[11] Dar mulţimile au aflat şi l-au urmat, iar El, primindu-le, le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu şi i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare.
[12] Ziua era pe sfârşite, iar cei doisprezece au venit să-i spună: „Lasă mulţimea să meargă prin satele şi cătunele din jur să se adăpostească şi să-şi găsească de mâncare, fiindcă aici suntem în loc pustiu.”
[13] Iisus însă le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” Ei i-au spus: „Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti; doar să mergem noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta.”
[14] Pentru că erau cam cinci mii de bărbaţi. Dar El le-a spus ucenicilor săi: „Puneţi-i să se aşeze în grupuri de câte cincizeci.”
[15] Au făcut aşa şi s-au aşezat toţi.
[16] Şi Iisus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti şi, ridicându-şi privirea spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le pună înaintea mulţimii.
[17] Au mâncat toţi şi s-au săturat şi s-a strâns ce mai rămăsese: douăsprezece coşuri.
[18] Şi pe când Iisus se ruga deoparte, au venit ucenicii săi, iar El i-a întrebat: „Cine zic mulţimile că sunt Eu?”
[19] I-au răspuns: „Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii că a înviat un profet dintre cei vechi.”
[20] Iar El le-a spus: „Voi cine spuneţi că sunt Eu?” Şi a răspuns Petru: „Hristosul lui Dumnezeu.”
[21] Dar El le-a poruncit cu asprime să nu spună nimănui despre aceasta,
[22] zicându-le că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de marii preoţi şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie.
[23] Şi apoi a zis către toţi: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze.
[24] Pentru că cine vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar cine îşi pierde viaţa pentru mine, acela şi-o va salva.
[25] Fiindcă la ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă se pierde sau se ruinează pe sine?
[26] Căci dacă se ruşinează cineva de mine şi de cuvintele mele, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.
[27] Adevăr vă spun: sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
[28] La vreo opt zile după ce a spus acestea, Iisus i-a luat pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi a urcat pe munte să se roage.
[29] Şi, pe când se ruga El, înfăţişarea feţei sale s-a schimbat, iar haina lui s-a făcut strălucitor de albă.
[30] Şi, iată, doi bărbaţi vorbeau cu El – Moise şi Ilie –
[31] care, arătându-se în slavă, vorbeau cu El despre moartea lui, care trebuia să se împlinească la Ierusalim.
[32] Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn. Şi când s-au trezit, au văzut slava lui şi doi bărbaţi care stăteau cu El.
[33] Şi pe când aceştia se despărţeau de Iisus, Petru i-a spus lui Iisus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici. Să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”, dar nu ştia ce spune.
[34] Pe când spunea aceasta, a venit un nor şi i-a acoperit în umbră, iar când au intrat în nor, ucenicii s-au speriat.
[35] Şi din nor s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul meu cel ales. De El să ascultaţi!”
[36] Când s-a auzit glasul, Iisus a rămas singur. Iar ei au tăcut şi în zilele acelea n-au spus nimănui ce văzuseră.
[37] În ziua următoare, după ce au coborât de pe munte, l-a întâmpinat o mulţime mare.
[38] Şi, iată, un om din mulţime I-a strigat: „Învăţătorule, te rog, uită-te la fiul meu, pentru că e singurul meu copil
[39] şi, iată, un duh îl apucă şi începe să strige şi să-l zguduie, cu spume la gură, şi cu greu îl lasă, zdrobindu-l.
[40] I-am rugat pe ucenicii tăi să-l alunge, dar n-au putut.”
[41] Şi Iisus a răspuns: „Neam necredincios şi rătăcit, până când voi mai fi cu voi şi cât vă voi mai răbda? Adu-l aici pe fiul tău.”
[42] Pe când se apropia, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iisus a certat duhul necurat, l-a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui său.
[43] Şi toţi au fost uluiţi de măreţia lui Dumnezeu. Pe când toată lumea se minuna de tot ce făcea, le-a spus ucenicilor săi:
[44] „Ţineţi minte cuvintele acestea: Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor.”
[45] Ei nu înţelegeau cuvântul acesta pentru că era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă, dar se temeau să-l întrebe.
[46] Şi s-a iscat o ceartă: care dintre ei ar fi mai mare.
[47] Iisus, cunoscând gândul din inimile lor, a luat un copil, l-a pus să stea lângă El
[48] şi le-a spus: „Cine primeşte acest copil în numele meu, pe mine mă primeşte şi cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe Cel care m-a trimis; fiindcă cel mai mic dintre voi toţi, acela este mare.”
[49] Atunci, Ioan i-a zis: „Învăţătorule, am văzut pe cineva care alunga demoni în numele tău şi l-am oprit fiindcă nu te urmează împreună cu noi.”
[50] Dar Iisus le-a spus: „Nu-l opriţi, pentru că cine nu este împotriva voastră este cu voi.”
[51] Când s-au împlinit zilele înălţării, Iisus a plecat cu hotărâre spre Ierusalim
[52] şi a trimis soli înaintea sa. Pe drum au intrat într-un sat al samaritenilor ca să pregătească un loc pentru El.
[53] Însă nu l-au primit pentru că se îndrepta spre Ierusalim.
[54] Când au văzut aşa, ucenicii Iacov şi Ioan i-au spus: „Doamne, vrei să cerem să coboare foc din cer şi să-i nimicească?”
[55] Dar Iisus, întorcându-se, i-a mustrat.
[56] Şi au mers în alt sat.
[57] Pe drum, în timp ce mergeau, cineva i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce.”
[58] Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, păsările cerurilor au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-şi sprijine capul.”
[59] Iar altuia i-a spus: „Urmează-mă!” Şi acela i-a zis: „Doamne, îngăduie-mi să merg să-l îngrop pe tatăl meu.”
[60] Însă El i-a spus: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, tu mergi să vesteşti Împărăţia lui Dumnezeu.”
[61] Altcineva i-a zis: „Te voi urma, Doamne, dar mai întâi îngăduie-mi să-mi iau rămas bun de la familia mea.”
[62] Dar Iisus i-a zis: „Cine pune mâna pe plug şi priveşte înapoi nu e vrednic de Împărăţia lui Dumnezeu.”