[1] După acestea Iisus umbla prin cetăţi şi sate ca să propovăduiască şi să ducă vestea cea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi erau cu El cei doisprezece
[2] şi nişte femei care fuseseră vindecate de duhuri necurate şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni,
[3] Ioana, soţia lui Huza, administratorul lui Irod, Suzana şi multe altele care îi slujeau din averea lor.
[4] După ce s-a adunat mulţime mare şi au venit la El mulţi din cetăţi, Iisus le-a spus printr-o parabolă:
[5] A ieşit semănătorul să-şi semene sămânţa. Şi, pe când semăna, una a căzut lângă drum, a fost călcată în picioare, iar păsările cerului au mâncat-o.
[6] Alta a căzut pe piatră şi, după ce a răsărit, s-a uscat pentru că nu avea umezeală.
[7] Alta a căzut în mijlocul spinilor şi, pentru că au crescut odată cu ea, spinii au înăbuşit-o.
[8] Alta a căzut pe pământ bun şi, după ce a crescut, a dat rod însutit. Spunând acestea striga: „Cine are urechi de auzit să audă!”
[9] Dar ucenicii l-au întrebat: „Ce este această parabolă?”
[10] Şi le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi le sunt date în parabole, pentru ca văzând, să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă.
[11] Iată ce înseamnă parabola: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu.
[12] Cei de lângă drum sunt cei care l-au auzit, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor pentru ca nu cumva, crezând, să fie mântuiţi.
[13] Cei de pe piatră sunt cei care, atunci când aud, primesc cu bucurie cuvântul, dar nu au rădăcină şi cred un timp, dar la vreme de încercare se îndepărtează.
[14] Cea care a căzut între spini sunt cei care au auzit, dar din cauza grijilor, a bogăţiei şi a plăcerilor vieţii se înăbuşă pe cale şi nu ajung la capăt.
[15] Cea care este pe pământ bun sunt cei care, auzind cuvântul cu inimă frumoasă şi bună, îl păstrează şi aduc rod în răbdare.
[16] Nimeni, după ce aprinde o făclie, nu o ascunde sub un vas, nici nu o pune sub pat, ci o pune în sfeşnic pentru ca toţi cei care intră să vadă lumina.
[17] Pentru că nu există lucru ascuns care să nu fie descoperit şi nici lucru tăinuit care să nu se afle şi să nu se arate.
[18] Vedeţi, aşadar, cum ascultaţi. Căci celui care are i se va da, iar celui care n-are şi ce i se pare că are i se va lua.”
[19] Au venit la El mama şi fraţii lui, dar nu puteau ajunge la El din cauza mulţimii.
[20] I-au spus: „Mama şi fraţii tăi stau afară şi vor să te vadă.”
[21] Dar El le-a răspuns: „Mama şi fraţii mei sunt cei care ascultă şi împlinesc cuvântul lui Dumnezeu.”
[22] Într-una din zile, Iisus a urcat în barcă cu ucenicii săi şi le-a spus: „Să trecem pe partea cealaltă a lacului.” Şi au ieşit în larg.
[23] Pe când vâsleau, El a adormit. Şi s-a iscat pe lac o furtună, iar barca a început să ia apă şi erau în primejdie.
[24] Apropiindu-se de El, l-au trezit spunând: „Învăţătorule! Învăţătorule! Pierim!” Trezindu-se, Iisus a certat vântul şi vuietul apei, iar ele s-au potolit şi s-a făcut linişte.
[25] Iar El le-a spus: „Unde este credinţa voastră?” Iar ei s-au minunat, cuprinşi de teamă şi îşi spuneau unii altora: „Cine este oare acesta, de porunceşte vânturilor şi apei iar ele i se supun?”
[26] Au ajuns la ţărm în ţinutul gherasenilor, care este pe partea cealaltă, în faţa Galileii.
[27] Când a coborât pe uscat, i-a ieşit înainte un om din cetate care avea demoni. De multă vreme nu mai purta haine şi nu mai stătea în casă, ci în morminte.
[28] Când l-a văzut pe Iisus a căzut înaintea lui, strigând cu voce puternică: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te rog, nu mă chinui!”
[29] Căci Iisus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. Fiindcă de multă vreme duhul pusese stăpânire pe el şi ca să-l păzească îl legau în lanţuri, cu picioarele in chingi, dar el, rupând legăturile, era împins de demon în locuri pustii.
[30] Iisus l-a întrebat: „Care este numele tău?” iar el a răspuns: „Legiune”. Fiindcă intraseră mulţi demoni în el.
[31] Şi-l rugau să nu le poruncească să plece în adâncuri.
[32] Şi era acolo o turmă mare de porci care păşteau pe munte, iar demonii l-au rugat să-i lase să intre în ei. Şi i-a lăsat.
[33] După ce au ieşit din om, demonii au intrat în porci, iar turma s-a aruncat în lac şi s-a înecat.
[34] Văzând ce s-a întâmplat, paznicii au luat-o la fugă şi au dat de veste în cetate şi prin sate.
[35] Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au ajuns la Iisus şi l-au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, stând jos îmbrăcat şi întreg la minte la picioarele lui Iisus. Şi i-a cuprins teama.
[36] Cei care văzuseră le-au povestit cum a fost salvat cel posedat.
[37] Şi toată mulţimea din ţinutul gherasenilor i-a cerut să plece de la ei. Pentru că fuseseră cuprinşi de o mare spaimă. Iar El, urcând în barcă, s-a întors.
[38] Omul din care ieşiseră demonii îl ruga să-l lase să rămână cu El. Dar Iisus l-a trimis, zicând:
[39] „Întoarce-te acasă şi povesteşte câte a făcut Dumnezeu pentru tine.” Şi a plecat vestind în toată cetatea câte a făcut Iisus pentru el.
[40] Când s-a întors Iisus, l-a întâmpinat mulţimea, pentru că toţi îl aşteptau.
[41] Şi iată, a venit un om pe nume Iair care era mai-marele sinagogii şi căzând la picioarele lui Iisus l-a rugat să vină în casa lui,
[42] fiindcă avea numai o fiică de vreo doisprezece ani şi aceasta era pe moarte. Pe când se ducea într-acolo, mulţimile îl îmbulzeau.
[43] Şi o femeie care avea hemoragie de doisprezece ani şi care îşi cheltuise toată averea cu medicii, dar care nu putuse fi vindecată de nimeni,
[44] s-a apropiat de Iisus din spate şi i-a atins poala hainei şi îndată hemoragia i s-a oprit.
[45] Şi Iisus a spus: „Cine m-a atins?” Fiindcă nimeni nu recunoştea, Petru a zis: „Învăţătorule, mulţimile te înconjoară şi te îmbulzesc.”
[46] Dar Iisus a spus: „Cineva m-a atins, fiindcă am simţit că a ieşit o putere din mine.”
[47] Când a văzut femeia că nu a trecut neobservată, a venit tremurând şi s-a aruncat la picioarele lui, istorisind tuturor din ce cauză l-a atins şi cum s-a vindecat îndată.
[48] Iar Iisus i-a spus: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!”
[49] Pe când vorbea a venit cineva la mai-marele sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit. Nu-l mai obosi pe Învăţător.”
[50] Dar Iisus auzind, i-a răspuns: „Nu te teme! Crede numai şi va fi mântuită.”
[51] Ajungând acasă nu a lăsat pe nimeni să intre în afară de Petru, Ioan şi Iacov şi de tatăl şi mama copilei.
[52] Toţi plângeau şi o jeleau, dar El le-a spus: „Nu plângeţi fiindcă nu a murit, ci doarme.”
[53] Şi râdeau de El pentru că ştiau că murise.
[54] Dar El a luat-o de mână şi a strigat-o: „Copilă, trezeşte-te!”
[55] Duhul ei s-a întors şi s-a ridicat îndată iar Iisus i-a îndemnat să-i dea copilei să mănânce.
[56] Părinţii ei au rămas uimiţi, dar El le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.