Skip to content
Opens in a new window
Listen to this chapter • 8:17

[1] După ce a terminat de spus cuvintele sale în auzul poporului, Iisus a intrat în Capernaum.

[2] Şi era un centurion care avea un slujitor pe care îl îndrăgea. Acesta era bolnav, pe moarte.

[3] Auzind despre Iisus, centurionul a trimis la El nişte bătrâni ai iudeilor cu rugămintea să vină să-i vindece slujitorul.

[4] Ajunşi la Iisus, ei l-au rugat stăruitor: „Merită să faci aceasta pentru el,

[5] fiindcă iubeşte neamul nostru şi sinagoga el ne-a construit-o.”

[6] Iisus a mers cu ei şi pe când ajunsese nu departe de casă, centurionul a trimis nişte prieteni să-i spună: „Doamne, nu te mai osteni, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu;

[7] de aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin la tine. Dar spune numai un cuvânt şi slujitorul meu se va vindeca.

[8] Pentru că şi eu sunt un om sub autoritatea cuiva şi am în subordine soldaţi şi dacă îi spun unuia: Du-te! – şi se duce, şi altuia: Vino! – şi vine, şi slujitorului meu: Fă aceasta! – şi face.”

[9] Auzind acestea, Iisus a fost uimit de el şi întorcându-se către mulţimea care îl însoţea, a zis: „Vă spun că nici la cei din poporul lui Israel nu am găsit asemenea credinţă.”

[10] Când s-au întors acasă, cei trimişi l-au găsit pe slujitor vindecat.

[11] Puţin după aceea s-a dus într-o cetate numită Nain şi mergeau cu El ucenicii şi o mulţime mare de oameni.

[12] Cum se apropiau de poarta cetăţii, iată că era dus la groapă un mort, singurul fiu al unei văduve. Şi era cu ea multă lume din cetate.

[13] Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a spus: „Nu plânge!”

[14] Apoi, apropiindu-se, s-a atins de patul mortului, iar cei care îl purtau s-au oprit. Şi a zis: „Tinere, îţi spun, ridică-te!”

[15] Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale.

[16] Şi pe toţi i-a cuprins frica şi îl slăveau pe Dumnezeu spunând: „Un profet mare s-a ridicat între noi, şi Dumnezeu l-a cercetat pe poporul său.”

[17] Şi s-a răspândit acest cuvânt despre El în toată Iudeea şi în tot ţinutul dimprejur.

[18] Pe Ioan l-au înştiinţat ucenicii săi despre toate acestea. Chemându-şi doi dintre ucenici, Ioan

[19] i-a trimis la Domnul să-i spună: „Tu eşti cel care trebuie să vină sau să aşteptăm pe altul?”

[20] Când au ajuns la El, oamenii i-au spus: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la tine să întrebăm: Tu eşti cel care trebuie să vină sau să aşteptăm pe altul?”

[21] În ceasul acela Iisus i-a vindecat pe mulţi de boli, de neputinţe, de duhuri rele şi le-a dăruit multor orbi vederea.

[22] Şi le-a răspuns: „Mergeţi şi povestiţi-i lui Ioan ce aţi văzut şi aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună.

[23] Fericit este cel care nu se va poticni din cauza mea.”

[24] După ce au plecat cei trimişi de Ioan, Iisus a început să vorbească mulţimii despre el: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?

[25] Sau ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine fine? Iată, cei cu haine strălucitoare şi care trăiesc în desfătări sunt în palate.

[26] Sau ce aţi ieşit să vedeţi? Un profet? Da! Vă spun, mai mult decât un profet.

[27] El este cel despre care stă scris: Iată, eu îl trimit pe vestitorul meu înaintea feţei tale pe cel care va pregăti calea înaintea ta.

[28] Vă spun că dintre cei născuţi din femeie nu e nimeni mai mare decât Ioan. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.

[29] Şi tot poporul, chiar şi vameşii, auzind, au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan.

[30] Dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul.

[31] Aşadar, cu cine voi asemăna oamenii acestei generaţii şi cu cine sunt ei asemănători?

[32] Sunt asemenea unor copii, care stau în piaţă şi strigă unii la alţii: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat, v-am cântat de jale şi n-aţi plâns.

[33] Căci a venit Ioan Botezătorul, care nu mâncă pâine şi nu bea vin, şi spuneţi: Are demon!

[34] A venit Fiul Omului care mănâncă şi bea şi spuneţi: Iată un om care mănâncă şi bea vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii.

[35] Dar înţelepciunea a fost recunoscută dreaptă de toţi copiii ei.”

[36] Unul dintre farisei l-a chemat să mănânce cu el, iar Iisus, intrând în casa fariseului, s-a aşezat la masă.

[37] Şi iată, o femeie din cetate, o păcătoasă, care aflase că El stătea la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir,

[38] s-a aşezat în spate la picioarele lui şi, plângând, a început să-i spele cu lacrimi picioarele şi i le ştergea cu părul ei, le săruta şi le ungea cu mir.

[39] Văzând, fariseul care îl chemase şi-a spus în sinea lui: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine şi cum este această femeie, că e o păcătoasă.”

[40] Dar Iisus a răspuns: „Simone, am ceva să-ţi spun.” Iar el a zis: „Spune, Învăţătorule!”

[41] „Un cămătar avea doi datornici. Unul îi datora cinci sute de dinari iar celălalt cincizeci.

[42] Pentru că nu aveau cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Aşadar, care dintre ei îl va iubi mai mult?”

[43] Simon a răspuns: „Socotesc că acela căruia i s-a iertat mai mult.” Iar El i-a spus: „Ai judecat drept.”

[44] Şi întorcându-se spre femeie i-a spus lui Simon: „Vezi această femeie? Am intrat în casa ta şi nu mi-ai spălat picioarele; ea, însă, mi-a spălat picioarele cu lacrimi şi mi le-a şters cu părul ei.

[45] Sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când a intrat nu a încetat să-mi sărute picioarele.

[46] Cu ulei nu mi-ai uns capul; ea însă cu mir mi-a uns picioarele.

[47] De aceea îţi spun: iertate îi sunt păcatele ei multe pentru că a iubit mult. Cel căruia i se iartă puţin, iubeşte puţin.”

[48] Iar ei i-a spus: „Păcatele îţi sunt iertate.”

[49] Cei care stăteau la masă au început să spună în sinea lor: „Cine este acesta de iartă şi păcatele?”

[50] Dar Iisus i-a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!”

Luca — Chapters