[1] Într-una din zile, pe când Iisus învăţa poporul în Templu, predicând vestea cea bună, au venit marii preoţi şi cărturarii împreună cu bătrânii
[2] şi au spus: „Spune-ne cu ce autoritate faci acestea? Sau cine este cel care ţi-a dat această autoritate?”
[3] El le-a răspuns: „Vă voi întreba şi Eu un lucru. Spuneţi-mi:
[4] Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?”
[5] Se sfătuiau, zicând: „Dacă spunem: Din cer, va spune: Atunci de ce nu l-aţi crezut?
[6] Iar dacă spunem: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre fiindcă ei sunt convinşi că Ioan este profet.”
[7] Şi au răspuns că nu ştiu de unde.
[8] Iar Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.”
[9] Atunci a început să spună mulţimii o parabolă: „Un om a sădit o vie, a dat-o în arendă unor lucrători şi a plecat în călătorie pentru mult timp.
[10] La vremea cuvenită, a trimis un slujitor la lucrători ca să-i dea din rodul viei. Dar lucrătorii, după ce l-au bătut, l-au trimis cu mâinile goale.
[11] A mai trimis alt slujitor, dar ei, după ce l-au bătut şi batjocorit şi pe acela, l-au trimis cu mâinile goale.
[12] Şi a mai trimis şi un al treilea, dar şi pe acesta l-au rănit şi l-au alungat.
[13] Atunci stăpânul viei a spus: Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu iubit; poate pe el îl vor respecta.
[14] Dar văzându-l, lucrătorii s-au sfătuit între ei: Iată moştenitorul! Să-l ucidem ca moştenirea să fie a noastră!
[15] L-au scos din vie şi l-au ucis. Ce le va face deci stăpânul viei?
[16] Va veni şi îi va ucide pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora.” Ei, auzind, au spus: „Să nu se întâmple niciodată aşa ceva!”
[17] Dar el, privindu-i ţintă, le-a zis: „Dar, atunci, ce înseamnă ce este scris: Piatra pe care au aruncat-o zidarii, aceasta ajuns în capul unghiului?
[18] Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit şi cel peste care va cădea va fi strivit.”
[19] Cărturarii şi marii preoţii au încercat să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, fiindcă înţeleseseră că pentru ei spusese parabola. Se temeau însă de popor.
[20] Şi, pândindu-l, au trimis iscoade care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-l prindă cu vreun cuvânt şi să-l dea pe mâna stăpânirii şi a autorităţii guvernatorului.
[21] L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi cu dreptate şi că nu eşti părtinitor, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu.
[22] Ne este îngăduit să dăm tribut Cezarului, sau nu?”
[23] Dându-şi seama de viclenia lor, El le-a zis:
[24] „Arătaţi-mi un dinar. Ale cui sunt chipul şi inscripţia?” Ei au răspuns: „Ale Cezarului.”
[25] Iisus le-a zis: „Atunci daţi Cezarului ce e al lui Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.”
[26] Şi nu au putut să-l prindă cu vreun cuvânt în faţa poporului şi, uimiţi de răspunsul său, au tăcut.
[27] Au venit apoi unii saduchei, care spun că nu există înviere, şi l-au întrebat:
[28] „Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: dacă cineva este căsătorit şi moare fără copii, atunci fratele lui să-i ia soţia şi să ridice urmaşi fratelui său.
[29] Erau deci şapte fraţi. Primul, după ce şi-a luat soţie, a murit fără copii.
[30] Şi al doilea
[31] şi al treilea au luat-o şi la fel toţi şapte n-au lăsat copii şi au murit.
[32] În cele din urmă a murit şi femeia.
[33] Aşadar, a cui soţie va fi la înviere femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.”
[34] Iisus le-a spus: „Fiii acestui veac se însoară şi se mărită,
[35] dar cei aflaţi vrednici să ajungă în veacul acela şi la învierea din morţi nu se vor mai însura, nici nu se vor mărita,
[36] pentru că nu mai pot muri, fiindcă sunt ca îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
[37] Iar că morţii învie, a arătat-o şi Moise la rug, când îl numeşte pe Domnul Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.
[38] Dar Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, fiindcă toţi trăiesc pentru El.”
[39] Unii dintre cărturari i-au răspuns: „Învăţătorule, bine ai vorbit!”
[40] Şi nu mai îndrăzneau să-i întrebe nimic.
[41] El le-a spus: „Cum de spun ei că Hristos este fiul lui David?
[42] Pentru că însuşi David spune în cartea Psalmilor: Domnul a spus Domnului meu: Şezi la dreapta mea
[43] până ce-i voi pune pe duşmanii tăi aşternut sub picioarele tale.
[44] Aşadar David îl numeşte Domn. Atunci cum este fiul lui?”
[45] În timp ce poporul îl asculta, le-a spus ucenicilor:
[46] „Feriţi-vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi, să fie salutaţi în pieţe şi să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe.
[47] Ei mănâncă avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Aceştia vor primi o pedeapsă mai mare.”