[1] Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii ca să-l asculte.
[2] Iar fariseii şi cărturarii cârteau, spunând: „Omul acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.”
[3] Dar El le-a spus o parabolă:
[4] „Care om dintre voi care are o sută de oi şi pierde una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi nu umblă după cea pierdută până o găseşte?
[5] Şi, după ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, se bucură
[6] şi, venind acasă, îşi cheamă prietenii şi vecinii şi le spune: Bucuraţi-vă cu mine pentru că mi-am găsit oaia pierdută!
[7] La fel vă spun că va fi mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă.
[8] Şi ce femeie, care are zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde o lampă, nu mătură casa şi nu caută cu grijă până o găseşte?
[9] Şi, după ce a găsit-o, îşi cheamă prietenele şi vecinele şi le spune: Bucuraţi-vă cu mine fiindcă mi-am găsit drahma pierdută!
[10] Vă spun, la fel de mare este bucuria înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”
[11] Apoi le-a spus: „Un om avea doi fii.
[12] Cel mai mic dintre ei i-a zis tatălui: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Tatăl le-a împărţit averea.
[13] Şi, nu după multă vreme, adunându-şi toate lucrurile, fiul cel mic a plecat într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânare.
[14] După ce a cheltuit tot, a venit o foamete mare în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă.
[15] Atunci s-a dus şi s-a aciuat pe lângă unul dintre locuitorii acelei ţări. Iar acela l-a trimis la moşia lui să-i păzească porcii.
[16] Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.
[17] Atunci, gândindu-se în sinea lui, şi-a spus: Câţi argaţi din casa tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame!
[18] Mă voi ridica şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune, Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta.
[19] Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, ia-mă ca pe unul dintre argaţii tăi.
[20] Apoi, ridicându-se, a plecat la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă. Alergându-i în întâmpinare, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat.
[21] Atunci, fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
[22] Dar tatăl le-a spus slujitorilor săi: Aduceţi repede haina lui de dinainte şi îmbrăcaţi-l! Puneţi-i inelul pe deget şi încălţăminte în picioare!
[23] Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l! Să mâncăm şi să ne bucurăm,
[24] fiindcă acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit. Şi au început să se veselească.
[25] Dar fiul său mai mare era la câmp. Pe când se apropia de casă, a auzit cântece şi jocuri
[26] şi l-a chemat pe unul dintre slujitori şi l-a întrebat ce înseamnă aceasta.
[27] Iar acela i-a răspuns: Fratele tău s-a întors, iar tatăl tău, pentru că l-a regăsit sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat.
[28] El s-a mâniat şi nu voia să intre. Atunci tatăl a ieşit şi îl ruga stăruitor.
[29] Dar el i-a răspuns tatălui său: Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca, iar tu nu mi-ai dat nici măcar un miel să petrec cu prietenii mei.
[30] Însă când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat.
[31] Tatăl i-a spus: Fiule, tu eşti mereu cu mine şi toate ale mele sunt şi ale tale.
[32] Dar se cădea să petrecem şi să ne bucurăm pentru acest frate al tău care era mort şi a înviat, era pierdut şi s-a aflat.”