Skip to content
Opens in a new window

[1] Nu strigă înţelepciunea, şi nu-şi înalţă priceperea glasul?

[2] Ea se aşează sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspîntii,

[3] şi strigă lîngă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor:

[4] ,,Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.

[5] Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă nebunilor!

[6] Asculaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept.

[7] Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna!

[8] Toate cuvintele gurii mele sînt drepte, n'au nimic neadevărat nici sucit în ele.

[9] Toate sînt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru ceice au găsit ştiinţa.

[10] Primiţi mai de grabă învăţăturile mele decît argintul, şi mai de grabă ştiinţa de cît aurul scump.

[11] Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult de cît mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.

[12] Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea, şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.

[13] Frica de Domnul este urîrea răului; trufia şi mîndria, purtarea rea şi gura... mincinoasă, iată ce urăsc eu.

[14] Dela mine vine sfatul şi izbînda, eu sînt priceperea, a mea este puterea.

[15] Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voivozii porunci drepte.

[16] Prin mine cîrmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii pămîntului.

[17] Eu iubesc pe ceice mă iubesc, şi cei ce mă caută cu totdinadinsul mă găsesc.

[18] Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.

[19] Rodul meu este mai bun decît aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.

[20] Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

[21] ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc, şi să le umplu visteriile.

[22] Domnul m'a făcut cea dintîi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

[23] Eu am fost aşezată din vecinicie, înainte de orice început, înainte de a fi pămîntul.

[24] Am fost născută cînd încă nu erau adîncuri, nici izvoare încărcate cu ape;

[25] am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile,

[26] cînd nu era încă nici pămîntul, nici cîmpiile, nici cea dintîi fărîmă din pulberea lumii.

[27] Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; cînd a tras o zare pe faţa adîncului,

[28] cînd a pironit norii sus, şi cînd au ţîşnit cu putere izvoarele adîncului,

[29] cînd a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, cînd a pus temeliile pămîntului,

[30] eu eram meşterul Lui, la lucru lîngă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucînd neîncetat înaintea Lui,

[31] jucînd pe rotocolul pămîntului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

[32] Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de ceice păzesc căile mele!

[33] Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu.

[34] Ferice de omul care m'ascultă, care veghează zilnic la porţile mele, şi păzeşte pragul uşii mele.

[35] Căci celce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului.

[36] Dar celce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi ceice mă urăsc pe mine, iubesc moartea.

Proverbe — Chapters