[1] Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele,
[2] dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;
[3] dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
[4] dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară,
[5] atunci vei înţelege frica de Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
[6] Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
[7] El dă izbîndă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie.
[8] Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui.
[9] Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile cari duc la bine.
[10] Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău;
[11] chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi,
[12] ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvîntări stricate;
[13] de ceice părăsesc cărările adevărate, ca să umble pe drumuri întunecoase;
[14] cari se bucură să facă răul, şi îşi pun plăcerea în răutate,
[15] cari umblă pe cărări strîmbe, şi apucă pe drumuri sucite;
[16] ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina, care întrebuinţează vorbe ademenitoare,
[17] care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei, şi uită legămîntul Dumnezeului ei.
[18] Căci casa ei pogoară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi:
[19] niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce, şi nu mai găseşte cărările vieţii.
[20] De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine, şi să ţii cărările celor neprihăniţi!
[21] Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămînea în ea;
[22] dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.