[1] Iisus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în parabole. Şi a zis:
[2] „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un rege care a făcut nuntă fiului său.
[3] Şi-a trimis slujitorii să-i cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină.
[4] A trimis iarăşi alţi slujitorii şi le-a zis: Spuneţi celor poftiţi, Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă!
[5] Dar ei, fără să ţină seama, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui.
[6] Ceilalţi au pus mâna pe slujitori, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.
[7] Când a auzit regele, s-a mâniat. A trimis oştile sale, i-a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.
[8] Atunci a zis slujitorilor săi: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost demni de ea.
[9] Duceţi-vă deci la răspântiile drumurilor şi chemaţi-i la nuntă pe toţi cei pe care-i veţi găsi.
[10] Slujitorii au ieşit la răspântii, i-au strâns pe toţi cei pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi sala ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.
[11] Regele a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
[12] Prietene, i-a zis el, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? Omul acela a amuţit.
[13] Atunci regele le-a zis slujitorilor săi: Legaţi-l de mâini şi de picioare şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor.
[14] Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”
[15] Atunci fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să-l prindă pe Iisus cu vorba.
[16] I-au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii care i-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi că-i înveţi pe oameni cu-adevărat calea lui Dumnezeu fără să-ţi pese de nimeni, pentru că nu priveşti la faţa oamenilor.
[17] Spune-ne deci ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?”
[18] Iisus, care le cunoştea viclenia, a răspuns: „De ce mă ispitiţi, făţarnicilor?
[19] Arătaţi-mi moneda birului.” Şi ei i-au adus un dinar.
[20] El i-a întrebat: „Chipul acesta şi scrierea de sub el, ale cui sunt?”
[21] „Ale Cezarului” i-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi, atunci, Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”
[22] Miraţi de cuvintele acestea, ei l-au lăsat şi au plecat.
[23] În aceeaşi zi au venit la Iisus saducheii care zic că nu este înviere. Ei i-au pus următoarea întrebare:
[24] „Învăţătorule, Moise a zis: Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să o ia pe văduva fratelui său şi să-i ridice urmaş.
[25] Erau, aşadar, la noi şapte fraţi. Primul s-a însurat şi a murit şi, fiindcă n-avea copii, i-a lăsat fratelui său pe văduva lui.
[26] Tot aşa şi al doilea şi al treilea până la al şaptelea.
[27] La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia.
[28] Atunci, la înviere, a cui soţie va fi ea, dintre cei şapte? Fiindcă toţi au avut-o de soţie.”
[29] Iisus le-a răspuns: „Vă rătăciţi! Nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
[30] Căci la înviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
[31] Cât despre învierea morţilor, n-aţi citit oare ce v-a spus Dumnezeu?
[32] Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”
[33] Mulţimile care ascultau au rămas uimite de învăţătura lui Iisus.
[34] Când au auzit fariseii că Iisus le-a închis gura saducheilor, s-au strâns la un loc.
[35] Şi unul dintre ei, un învăţător al Legii, ca să-l ispitească, i-a pus următoare întrebare:
[36] „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
[37] Iisus i-a răspuns: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta!
[38] Aceasta este prima şi cea mai mare poruncă.
[39] Iar a doua, asemenea ei, este: Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.
[40] În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea şi Profeţii.”
[41] Iisus i-a întrebat pe fariseii când erau strânşi la un loc:
[42] „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David” i-au răspuns ei.
[43] Şi Iisus le-a zis: „Cum se face atunci că David, inspirat de Duhul Sfânt, îl numeşte Domn, când zice:
[44] Domnul zis Domnului meu: Şezi la dreapta mea, până voi pune pe vrăjmaşii tăi sub picioarele tale?
[45] Deci, dacă David îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”
[46] Nimeni nu i-a putut răspunde nimic. Şi, din ziua aceea, n-a mai îndrăznit nimeni să-i pună întrebări.