[1] În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Iisus şi l-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?”
[2] Iisus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor
[3] şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
[4] De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.
[5] Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în numele meu, mă primeşte pe mine.
[6] Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.
[7] Vai lumii din pricina prilejurilor de păcat! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcat. Dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcat!
[8] Dacă mâna ta sau piciorul tău te fac să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic.
[9] Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei.
[10] Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi, fiindcă vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui meu care este în ceruri.
[11] Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.
[12] Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una dintre ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă în munţi şi se duce să o caute pe cea rătăcită?
[13] Şi dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun, că se bucură mai mult pentru ea, decât pentru cele nouăzeci şi nouă, care nu se rătăciseră.
[14] Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară măcar unul din aceşti micuţi.
[15] Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.
[16] Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
[17] Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
[18] Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.
[19] Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri.
[20] Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu sunt şi Eu în mijlocul lor.”
[21] Atunci Petru s-a apropiat de El şi i-a zis: „Doamne de câte ori să îl iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
[22] Iisus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
[23] De aceea Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un rege care a vrut să se socotească cu slujitorii săi.
[24] A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.
[25] Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe soţia lui, pe copiii lui şi tot ce avea şi să se plătească datoria.
[26] Slujitorul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi-a zis: Doamne, mai îngăduie-mi şi-ţi voi plăti tot.
[27] Stăpânul slujitorului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.
[28] Dar slujitorul, când a ieşit afară, l-a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de dinari. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât zicând: Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.
[29] Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: Mai îngăduie-mi şi-ţi voi plăti.
[30] Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă până va plăti datoria.
[31] Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de i-au spus stăpânului lor toate cele petrecute.
[32] Atunci stăpânul l-a chemat pe slujitorul acesta şi i-a zis: Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
[33] Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?
[34] Stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora.
[35] Tot aşa vă va face şi Tatăl meu cel din ceruri, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”