[1] În aceeaşi zi, Iisus a ieşit din casă şi s-a aşezat lângă mare.
[2] O mare mulţime s-a strâns la El, aşa că a trebuit să se suie să stea într-o corabie şi tot poporul stătea pe ţărm.
[3] Atunci a început să le vorbească despre multe lucruri în parabole şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene.
[4] Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o.
[5] O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde nu era mult pământ: a răsărit imediat, pentru că n-a găsit pământ adânc.
[6] Dar, când a răsărit soarele, s-a ofilit şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
[7] O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au năpădit-o.
[8] O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci şi altul treizeci.
[9] Cine are urechi să audă.”
[10] Ucenicii s-au apropiat de El şi i-au zis: „De ce lor le vorbeşti în parabole?”
[11] Iisus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, însă lor nu le-a fost dat.
[12] Căci celui ce are i se va da şi va avea de prisos, iar celui ce n-are i se va lua chiar şi ce are.
[13] De aceea le vorbesc în parabole, pentru că ei, cu toate că văd, nu văd şi cu toate că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
[14] Şi cu privire la ei se împlineşte profeţia lui Isaia care zice: Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege, veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea.
[15] Căci inima acestui popor s-a împietrit. Au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.
[16] Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud!
[17] Adevărat vă spun că, mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, dar nu le-au văzut şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit.
[18] Ascultaţi deci ce înseamnă parabola semănătorului.
[19] Când un om aude cuvântul despre Împărăţie şi nu-l înţelege, vine Cel Rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum.
[20] Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude cuvântul şi-l primeşte imediat cu bucurie,
[21] dar n-are rădăcină, ci ţine doar o vreme şi, cum vine un necaz sau o persecuţie din cauza cuvântului, se leapădă repede de el.
[22] Sămânţa căzută între spini este cel ce aude cuvântul, dar grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest cuvânt şi el ajunge neroditor.
[23] Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude cuvântul şi-l înţelege. El aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”
[24] Iisus le-a mai spus şi o altă parabolă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.
[25] Dar vrăjmaşul lui a venit pe când oamenii dormeau, a semănat neghină între grâu şi a plecat.
[26] Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.
[27] Slujitorii stăpânului casei au venit şi i-au zis: Doamne, oare n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are deci neghină?
[28] El le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut lucrul acesta. Atunci slujitorii i-au zis: Vrei să mergem s-o smulgem?
[29] Nu, le-a zis el, ca nu cumva, când smulgeţi neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.
[30] Lăsaţi-le pe amândouă să crească împreună până la seceriş şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în hambarul meu.”
[31] Şi le-a mai zis o parabolă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.
[32] Grăuntele acesta este cea mai mică dintre toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât legumele şi se face cât un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.”
[33] Le-a spus o altă parabolă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu drojdia pe care a luat-o o femeie şi a pus-o în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”
[34] Iisus a spus mulţimilor toate aceste lucruri în parabole şi nu le vorbea altfel decât în parabole
[35] ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice: Voi deschide gura şi voi vorbi în parabole, voi spune lucruri ascunse de la întemeierea lumii.
[36] Atunci Iisus a lăsat mulţimile să plece şi a intrat în casă. Ucenicii lui s-au apropiat de El şi i-au zis: „Lămureşte-ne parabola neghinei din ţarină.”
[37] El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul Omului,
[38] ţarina este lumea, sămânţa bună înseamnă fiii Împărăţiei, iar neghina înseamnă fiii Celui Rău.
[39] Vrăjmaşul care a semănat-o este Diavolul, secerişul este sfârşitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii.
[40] Deci, după cum se smulge neghina şi se arde în foc, tot aşa se va întâmpla şi la sfârşitul veacului.
[41] Fiul Omului îşi va trimite îngerii şi ei vor smulge din Împărăţia lui orice pricină de poticnire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea
[42] şi-i vor arunca în cuptorul aprins. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
[43] Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi să audă!
[44] Împărăţia cerului se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde şi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.
[45] Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.
[46] Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără.
[47] Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare care prinde tot felul de peşti.
[48] După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, stau jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău.
[49] Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului: îngerii vor ieşi, îi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni
[50] şi-i vor arunca în cuptorul aprins. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
[51] „Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” i-a întrebat Iisus. „Da!” i-au răspuns ei.
[52] Şi El le-a zis: „De aceea, orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.”
[53] După ce a terminat Iisus de spus parabolele acestea, a plecat de acolo.
[54] A venit în ţinutul său şi a început să-i înveţe pe oameni în sinagogă în aşa fel încât cei ce-l auzeau se mirau: „De unde are El înţelepciunea şi puterea aceasta?
[55] Oare nu este el fiul tâmplarului? Nu este Maria mama lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii lui?
[56] Şi surorile lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate acestea?”
[57] Şi astfel se poticneau din cauza aceasta. Dar Iisus le-a zis: „Nicăieri nu este preţuit un profet mai puţin decât în patria şi în casa lui.”
[58] Şi n-a făcut multe minuni acolo din cauza necredinţei lor.