[1] În vremea aceea, tetrarhul Irod, a auzit vorbindu-se despre Iisus
[2] şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.”
[3] Irod îl arestase pe Ioan, îl legase şi-l aruncase în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său Filip.
[4] Pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de soţie.”
[5] Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de popor, fiindcă poporul îl privea pe Ioan ca pe un profet.
[6] Dar, când se serba ziua de naştere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat înaintea oaspeţilor şi l-a încântat pe Irod.
[7] De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice îi va cere.
[8] Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici pe o tipsie capul lui Ioan Botezătorul!”
[9] Regele s-a întristat. Dar din cauza jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.
[10] Şi a trimis să i se taie capul lui Ioan în închisoare.
[11] Apoi capul a fost adus pe o tipsie şi dat fetei, care i l-a dus mamei sale.
[12] Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de i-au dat de ştire lui Iisus.
[13] Iisus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Mulţimile, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.
[14] Când a ieşit din corabie, Iisus a văzut o mulţime mare, i s-a făcut milă de ea şi i-a vindecat pe cei bolnavi.
[15] Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi i-au zis: „Locul acesta este pustiu şi vremea iată că a trecut. Dă drumul mulţimilor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.”
[16] „N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Iisus, „daţi-le voi să mănânce.”
[17] Dar ei i-au zis: „N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.”
[18] Şi El le-a spus: „Aduceţi-i aici la mine.”
[19] Apoi a poruncit mulţimilor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit mulţimilor.
[20] Toţi au mâncat şi s-au săturat şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărâmiturile rămase.
[21] Cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii.
[22] Imediat după aceea, Iisus i-a silit pe ucenicii săi să intre în corabie şi să treacă înaintea lui de partea cealaltă, până va da drumul mulţimilor.
[23] După ce a dat drumul mulţimilor, s-a suit pe munte să se roage, singur deoparte. Se înnoptase şi El era singur acolo.
[24] În timpul acesta, corabia era izbită tare de valuri, în largul mării, la mai multe stadii de ţărm, fiindcă vântul era împotrivă.
[25] Când se îngâna ziua cu noaptea, Iisus a venit la ei umblând pe mare.
[26] Când l-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi au ţipat de teamă.
[27] Iisus le-a zis imediat: „Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!”
[28] „Doamne”, i-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la tine pe ape.”
[29] „Vino!” i-a zis Iisus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Iisus.
[30] Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
[31] Îndată, Iisus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
[32] Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul.
[33] Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Iisus şi i-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
[34] După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului.
[35] Oamenii din locul acela, care-l cunoşteau pe Iisus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile şi au adus la El toţi bolnavii.
[36] Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei lui. Şi toţi cei care s-au atins s-au vindecat.