[1] La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.
[2] Acesta era la început la Dumnezeu.
[3] Toate au fost făcute prin El şi nimic din ceea ce s-a făcut nu s-a făcut fără El.
[4] În El era viaţa, iar viaţa era lumina oamenilor.
[5] Şi lumina străluceşte în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o.
[6] A fost un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Ioan.
[7] El a venit să dea mărturie, să mărturisească despre lumină, ca toţi să creadă prin el.
[8] Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină.
[9] Aceasta era lumina cea adevărată care, venind în lume, luminează orice om.
[10] El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu l-a cunoscut.
[11] A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit.
[12] Dar tuturor celor care l-au primit, celor care cred în numele său, le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu,
[13] născuţi nu din sânge, nici din voinţă trupească, nici din voinţa vreunui bărbat, ci din Dumnezeu.
[14] Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi şi noi am văzut slava lui, slava Unului Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
[15] Ioan dădea mărturie despre El şi striga: „Acesta era cel despre care am spus: cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că era înainte de mine.”
[16] Noi toţi am primit din plinătatea lui şi har peste har.
[17] Fiindcă legea a fost dată prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.
[18] Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată. Dumnezeu Unul Născut, care este în sânul Tatălui, El l-a făcut cunoscut.
[19] Aceasta a fost mărturia lui Ioan când iudeii din Ierusalim au trimis la el preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Cine eşti tu?”
[20] El a mărturisit şi nu a negat, ci a mărturisit: „Nu sunt eu Hristosul!”
[21] Ei l-au întrebat: „Atunci cine eşti? Eşti tu Ilie?” El a spus: „Nu sunt.” „Eşti Profetul?”, iar el a răspuns: „Nu.”
[22] Atunci i-au zis: „Cine eşti? Ca să le dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?”
[23] Le-a zis: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: Neteziţi calea Domnului, precum a zis Isaia, profetul.”
[24] Cei trimişi erau dintre farisei
[25] şi l-au întrebat: „Atunci de ce botezi, dacă nu eşti nici Hristosul, nici Ilie, nici Profetul?”
[26] Ioan le-a răspuns: „Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru se află cel pe care voi nu-l cunoaşteţi,
[27] Cel care vine după mine şi căruia eu nu sunt vrednic nici măcar să-i dezleg cureaua încălţămintei.”
[28] Acestea s-au întâmplat în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
[29] A doua zi Ioan l-a văzut pe Iisus venind spre el şi a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
[30] Acesta este cel despre care am spus: După mine vine un om care a fost înaintea mea, fiindcă era înainte de mine.
[31] Eu nu îl cunoşteam, dar am venit să botez cu apă ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
[32] Şi Ioan, dând mărturie, a spus: „Am văzut Duhul coborând din cer ca un porumbel şi rămânând peste El.
[33] Eu nu îl cunoşteam, dar Acela care m-a trimis să botez cu apă mi-a spus: Cel peste care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând asupra lui, El este cel care botează în Duhul Sfânt.
[34] Iar eu am văzut şi am dat mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu.”
[35] În ziua următoare Ioan stătea iarăşi cu doi dintre ucenicii săi
[36] şi, privindu-l pe Iisus care trecea, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”
[37] Iar cei doi ucenici l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Iisus.
[38] Şi Iisus, întorcându-se şi văzând că merg după El, le-a spus: „Ce căutaţi?” Ei i-au spus: „Rabbi – care, tradus, înseamnă Învăţătorule – unde locuieşti?”
[39] El le-a spus: „Veniţi şi vedeţi!” Au mers, aşadar, şi au văzut unde locuia şi în ziua aceea au rămas la El. Era pe la ceasul al zecelea.
[40] Unul dintre cei doi care îl auziseră pe Ioan şi îl urmaseră pe Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru.
[41] Acesta l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: „L-am găsit pe Mesia – care, tradus, înseamnă Cel Uns”,
[42] şi l-a dus la Iisus. Iisus, privindu-l ţintă, i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan, tu te vei numi Chefa, care se traduce Petru.”
[43] A doua zi a vrut să plece spre Galileea şi l-a găsit pe Filip. Şi Iisus i-a spus: „Urmează-mă!”
[44] Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
[45] Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a spus: „L-am găsit pe acela despre care au scris Moise în lege şi profeţii, pe Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif.”
[46] Şi Natanael i-a spus: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” Filip i-a zis: „Vino şi vezi!”
[47] Iisus l-a văzut pe Natanael venind spre El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie.”
[48] „De unde mă cunoşti?”, i-a spus Natanael. Iisus i-a răspuns: „Înainte să te cheme Filip, te-am văzut când erai sub smochin.”
[49] Natanael i-a răspuns: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel!”
[50] Iisus i-a răspuns: „Crezi fiindcă ţi-am spus că te-am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri şi mai mari!”
[51] Şi i-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului.”