[1] Era un bolnav, Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Martei, sora ei.
[2] Maria era cea care îl unsese cu mir pe Domnul şi îi ştersese picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav.
[3] De aceea surorile au trimis la El, spunând: „Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav.”
[4] Când a auzit, Iisus a spus: „Această boală nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, ca prin ea să fie preamărit Fiul lui Dumnezeu.”
[5] Iisus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr.
[6] Totuşi, când a auzit că Lazăr este bolnav, Iisus a mai rămas două zile în locul unde era.
[7] Abia apoi le-a zis ucenicilor: „Să mergem din nou în Iudeea.”
[8] Ucenicii i-au spus: „Rabbi, adineauri te căutau iudeii ca să te ucidă cu pietre şi te duci iar acolo?”
[9] Iisus le-a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi.
[10] Dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, fiindcă lumina nu este în el.”
[11] A spus acestea şi apoi le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar mă duc să-l trezesc.”
[12] Ucenicii i-au spus: „Doamne, dacă a adormit, se va face bine.”
[13] Iisus vorbise despre moartea lui, dar ei au crezut că vorbeşte despre somn.
[14] Atunci Iisus le-a spus limpede: „Lazăr a murit
[15] şi mă bucur pentru voi că nu am fost acolo, ca să credeţi. Dar să mergem la el!”
[16] Atunci Toma, cel numit Geamănul, le-a zis celorlalţi ucenici: „Să mergem şi noi să murim cu El!”
[17] Venind, Iisus l-a găsit pe Lazăr pus deja de patru zile în mormânt.
[18] Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii.
[19] Mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi la Maria ca să le aducă mângâiere pentru fratele lor.
[20] Când Marta a auzit că vine Iisus, i-a ieşit în întâmpinare, iar Maria stătea în casă.
[21] Atunci Marta i-a zis lui Iisus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit;
[22] dar şi acum, ştiu că orice ai cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.”
[23] Iisus i-a spus: „Fratele tău va învia.”
[24] Marta i-a zis: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua din urmă.”
[25] Iisus i-a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa: cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi
[26] şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi aceasta?”
[27] I-a spus: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume.”
[28] După ce a zis aceasta, s-a dus să o cheme pe Maria, sora ei, spunându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă.”
[29] Ea, auzind, s-a sculat în grabă şi s-a dus la El.
[30] Iisus nu intrase în sat, ci se afla tot în locul unde îi ieşise Marta în întâmpinare.
[31] Iar iudeii care erau cu Maria în casă şi o alinau, văzând că s-a sculat în grabă şi a ieşit, au mers după ea, crezând că a plecat la mormânt ca să plângă acolo.
[32] Când Maria a ajuns acolo unde era Iisus, văzându-l, a căzut la picioarele lui şi i-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.”
[33] Atunci Iisus, văzând-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul, s-a tulburat
[34] şi a zis: „Unde l-aţi pus?” Ei i-au zis: „Doamne, vino şi vezi!”
[35] Şi Iisus a plâns.
[36] Aşadar iudeii spuneau: „Iată cât de mult îl iubea!”
[37] Iar unii dintre ei au zis: „Oare acesta, care a deschis ochii orbului, nu putea să facă ceva să nu moară Lazăr?”
[38] Atunci, suspinând iar în sine, Iisus a mers la mormânt, care era o peşteră şi la intrare era pusă o piatră.
[39] Iisus a spus: „Ridicaţi piatra!” Dar Marta, sora celui care murise, i-a spus: „Doamne, miroase deja, căci este de patru zile.”
[40] Iisus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”
[41] Au luat deci piatra, iar Iisus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat.
[42] Eu ştiam că întotdeauna mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am vorbit, ca ei să creadă că Tu m-ai trimis.”
[43] După ce a spus acestea, a strigat tare: „Lazăre, vino afară!”
[44] Mortul a ieşit cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză şi faţa înfăşurată într-un giulgiu. Iisus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!”
[45] Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut, au crezut în El.
[46] Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus ce a făcut Iisus.
[47] Atunci marii preoţi şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: „Ce ne facem? Omul acesta face multe semne!
[48] Dacă îl lăsăm, vor crede toţi în El şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul şi poporul.”
[49] Unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în acel an, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic,
[50] nici nu vă gândiţi că vă e de folos să piară un singur om pentru popor şi să nu piară tot poporul.”
[51] Dar acest lucru nu l-a spus de la sine însuşi, ci, fiind mare preot în acel an, a profeţit că Iisus avea să moară pentru popor,
[52] şi nu numai pentru popor, ci şi ca să-i adune laolaltă pe copiii risipiţi ai lui Dumnezeu.
[53] Aşadar, din ziua aceea s-au hotărât să-l ucidă.
[54] De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă pustiu, într-o cetate numită Efraim, şi stătea acolo cu ucenicii lui.
[55] Şi se apropia Paştele iudeilor şi mulţi din ţară au urcat la Ierusalim înainte de Paşte, ca să se curăţească.
[56] Îl căutau pe Iisus şi vorbeau între ei stând în Templu: „Ce credeţi? Oare nu va veni la sărbătoare?”
[57] Iar marii preoţi şi fariseii dăduseră porunci ca, dacă ştie cineva unde este, să le dea de ştire, ca să îl prindă.